Iuliu Maniu: între memorie si istorie

UNIVERSITATEA BABES - BOLYAI- CLUJ NAPOCA
      FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO - CATOLICA
      DEPARTAMENTUL ORADEA
      SECTIA TEOLOGIE - ISTORIE

Iuliu Maniu: intre memorie si istorie

PROFESOR COORDONATOR, PROF.UNIV. DR. BLAGA MIHOC ,
         ABSOLVENT, POP I. IOAN
     
        

ORADEA
      2005

      Cuprins :

I.

Abrevieri
      Introducere

In timpul regimului austro- ungar
      Inceputurile : anii studentiei
      Luptator pentru Ardeal

II.

De la un razboi la altul
      La originile Romaniei Mari
      Crearea P.N.T.- un alt fel de partid
      In angrenajul puterii
      In afara puterii

III.

Confruntarea cu dictaturile
      Dictatura carlista
      Dictatura antonesciana
      Actul de la 23 August 1944
      Infruntand comunismul
      La capat de drum

IV.

Concluzii
      Indice de nume
      Bibliografie
      Opisul documentelor
      Anexe

Introducere

     Am ales aceasta tema pentru lucrarea mea de licenta nu din intamplare ci dintr-un motiv personal bine motivat- faptul ca satul meu natal este satul Badacin, care a ramas in istoria neamului legat pentru totdeauna de persoana celui mai ilustru fiu al sau, marele om politic Iuliu Maniu, supranumit "Sfinxul de la Badacin".
     Este adevarat ca locul nasterii lui Maniu este orasul invecinat, aflat doar la 5 km departare, Simleul Silvaniei, unde familia sa avea o casa, dar adevaratul loc al lui Maniu, preferatul sau, ramane satul Badacin, unde familia sa avea din vremuri uitate o vasta proprietate funciara iar pe dealul Tarinii o frumoasa casa unde a copilarit Maniu si unde la maturitate se retragea pentru odihna si refacere.
     Din copilarie am auzit multe despre Maniu, de la oamenii din sat care il cunosteau personal, cu care a discutat in nenumarate randuri si care, o parte din ei, au colaborat in diverse moduri cu acesta. Maniu s-a dovedit a fi un binefacator pentru sat sprijinind, printre altele, construirea in anii 30 a unei moderne scoli, si azi in uz, si ajutand multi badacineni aflati in nevoie. Aceste lucruri nu au fost uitate, nici macar in anii comunismului, cand localitatea a fost lovita de dizgratia regimului dictatorial, si se poate spune ca Maniu se afla prezent si azi in atmosfera din satul sau.
     Maniu nu a fost uitat de oamenii Badacinului nici sub comunism si marturie sta actiunea din luna februarie 1986, de comemorare a 33 de ani de la decesul sau, in sinistra inchisoare din Sighet. Atunci, in acel an, un numar de 13 tineri din Badacin, intre care si subsemnatul, au decis sa organizeze un modest moment comemorativ si pentru prima oara de la moartea lui au batut, pentru sufletul lui, clopotele bisericii din sat ( fosta greco-catolica, ridicata pe la 1701). A fost depusa o coroana de flori si au fost aprinse lumanari pe mormintele parintilor sai- Maniu a fost ingropat intr-o groapa ramasa anonima, la Sighet - lumanari dispuse in forma initialelor numelui sau. Atunci a fost intonat un imn special pentru Maniu, "Imnul lui Maniu", iar toate acestea au starnit panica si furia Securitatii si comunistilor locali care nu au intarziat sa si-o reverse asupra participantilor.
     Dupa Revolutia din 1989, Badacinul a devenit un adevarat loc de pelerinaj pentru toti cei ce cinstesc memoria lui Maniu, mai ales in fiecare an la 5 februarie, data plecarii sale la cele vesnice, si tot aici se intreprind demersuri pentru amenajarea Casei memoriale Maniu. La 2 august 1991 s-a dezvelit un bust al sau amplasat chiar in fata casei sale, in cadrul unei ceremonii la care au luat parte peste 300 de persoane, inclusiv conducerea P.N.T.-cd in frunte cu fostul sau secretar personal Corneliu Coposu. Tot aici s-a lansat "Apelul de la Badacin" la 3 septembrie 2001 prin care a fost creata Alianta Nationala Crestin Democrata, ca o replica la deturnarea scopurilor national-taraniste.
     Am dorit sa contribui la restabilirea adevarului despre Iuliu Maniu si acesta e si scopul acestei lucrari care se doreste si un modest omagiu adus marelui om politic.
      Lucrarea este structurata pe trei mari capitole, fiecare consacrat cate unei mari epoci din viata si activitatea ilustrului fiu al Badacinului.
      Capitolul I, intitulat "Sub regimul austro-ungar" se refera la lupta dusa de Maniu, inca din anii studentiei, pentru drepturile si libertatile romanilor ardeleni, in cadrul Partidului National al acestora : campania de presa in favoarea memorandistilor, sprijinirea curentului activist din P.N.R., luptele electorale de la inceputul secolului XX, activitatea parlamentara de la Budapesta, tratativele cu guvernul Tisza, anii razboiului, Marea Unire.
     Al doilea capitol, denumit "De la un razboi la altul" studiaza activitatea interbelica a lui Maniu: ca presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, ca presedinte al P.N.R., activitatea politica in Romania reintregita, fondarea P.N.T., atitudinea fata de criza dinastica din anii 1926- 1930, venirea la putere ca prim ministru, perioada guvernarii sale dintai, restauratia din 1930, relatia cu noul rege, in continua deteriorare, opozitia fata de guvernul tatarascian, ultimele alegeri democratice.
     Capitolul trei se numeste "Confruntarea cu dictaturile" si se refera la pozitia lui Maniu ca sef de necontestat al intregii opozitii democratice fata de sirul neintrerupt de dictaturi care s-au succedat intre anii 1938-1947 - carlista, legionara, antonesciana, comunista, precum si contributia sa la lupta pentru impiedicarea instaurarii comunismului in Romania. In ultimul subcapitol se trateaza perioada detentiei politice de la Sighet si sfarsitul martiric al sau.
     Metoda folosita consta din imbinarea analizei cu sinteza si cu expunerea, folosind sursele bibliografice cercetate.
     Cercetarile asupra operei si personalitatii lui Maniu au inceput inca din timpul vietii sale, din anii 30 dar au fost intrerupte de dictaturile anilor 40, mai ales de cea comunista. Peste patru decenii numele sau a fost interzis de a fi folosit altfel decat pentru a-l ponegri si doar prabusirea comunismului a permis revenirea la normalitate.
     Dupa revolutie s-au scris mai multe lucrari despre Maniu, mai ales de catre Ioan Scurtu, Stan Apostol, Cicerone Ionitoiu si o serie de fosti colaboratori ai sai ( Corneliu Coposu, fratii Boila, Ionel Pop, etc), numeroase studii de istorie, articole de presa, materiale de televiziune, din care multe au fost folosite in lucrarea de fata. Campul cercetarilor ramane deschis viitorului.

      I. In timpul dualismului austro-maghiar

I.1. Inceputurile : anii studentiei

     Despre familia, copilaria si adolescenta lui Iuliu Maniu ne vorbeste nepotul sau, Ionel Pop, in capitolul intitulat semnificativ "Unchiutul", din cartea de amintiri despre marele om politic :
     " Maniu s-a nascut la Simleu in anul 1873. Curand dupa aceea familia s-a mutat la Zalau, unde s-a mutat tribunalul la care functiona ca judecator bunicul nostru, dr. Ioan Maniu. Copilul Iuliu era plapand, slabut si mai ales foarte alintat, tocmai din cauza constitutiei sale debile. Odata, canonicul din Blaj, Ioan Micu Moldovan a facut o vizita familiei, fiind prieten intim, de scoala, cu bunicul nostru ...Atunci le-a propus sa-i dea lui in grija pe copilul Iuliu, sa-l duca la scoala din Blaj... Asa a ajuns Iuliu Maniu sa aiba primul contact cu Blajul, care avea sa-i influenteze mult viata. Canonicul Moldovan, preot-calugar, tinea pe langa casa lui intotdeauna cativa copii de scoala saraci. Mancarea era buna, camera copiilor sanatoasa si calduta, iarna...Liceul l-a facut Maniu la Liceul Reformat din Zalau, situandu-se intotdeauna in fruntea clasamentului. Studiile universitare la facultatile de drept din Budapesta si Viena. In Budapesta obtine diploma de doctor in drept ( 1896) si apoi diploma de avocat (1898)."
      Iuliu Maniu intra in viata politica inca din anii studentiei prin inscrierea sa in randurile P.N.R.
     Debutul sau propriu-zis este prilejuit de "Replica" data de Aurel Popovici unei adrese a tineretului universitar maghiar ce cauta sa justifice dualismul austro-maghiar . Iuliu Maniu s-a numarat atunci printre cei care s-au alaturat acestei actiuni.
      La scurt timp, devine presedintele Societatii Academice a studentilor ..Petru Maior.. care ii prilejuieste cea dintai deplasare, deocamdata clandestina, in Regat,la Roman, in anul 1892 la Congresul Studentilor Romani unde rosteste o memorabila declaratie.
     Continutul acestei declaratii, un veritabil motto al vietii si activitatii sale, rostit chiar la debutul acesteia, va fi respectat cu strictete pana la capat( intr-un fel a fost si o prevestire a sfarsitului sau martiric): .. Jur pe Dumnezeu, pe constiinta si pe onoare ca imi voi jertfi viata pentru triumfarea cauzei romanesti"..
     Dupa doi ani eforturile politice ale sale sunt recunoscute de mediul studentesc cosmopolit din Budapesta prin alegerea sa ca presedinte al Societatii Studentilor Romani,Sarbi si Slovaci, el fiind si unul dintre initiatorii acesteia.
     Dar prima sa actiune politica de proportii a fost prilejuita de scandalul din jurul Memorandumului din 1892, care a generat cunoscutul si mediatul proces, cu rezonante europene, desfasurat in 1894 la Cluj. In apararea memorandistilor, Iuliu Maniu si Pompiliu Dan redacteaza manifestul "Catre poporul roman din Ardeal si Tara Romaneasca" exprimand indignarea tineretului studios fata de inscenarea politico-judiciara de la Cluj si sprijinul total atat fata de memorandisti cat si fata de continutul Memorandumului.

I.2. Luptator pentru Ardeal

     Terminand studiile se intoarce in Transilvania unde este angajat in curand ca jurisconsult al Mitropoliei de la Blaj - o dovada a profesionalismului sau prin care a obtinut de timpuriu titlul de doctor in drept. Va activa in aceasta functie pana in anul 1915.
     O noua treapta in evolutia sa politica o reprezinta alegerea din 1897, la doar 24 de ani, in conducerea nationala a P.N.R. Inca de la inceput s-a dovedit a fi, ca fruntas politic al romanilor ardeleni, un factor de echilibru, reusind ,prin tact si prin proverbiala sa rabdare, sa medieze diferendele aparute intre diversi lideri ai P.N.R. si alimentate cu abilitate de autoritatile maghiare.
     Aceasta perioada de ascensiune si-a autocaracterizat-o mai tarziu prin urmatoarea expresie: omul politic " se aseamana cu calatorul care vrea sa atinga varful unui munte.Daca vrea sa ajunga la scop, va trebui sa tina seama si de varf si de bulgarii si stancile care-i stau in cale."
     Moartea, in anul 1904, a marelui om politic Ioan Ratiu de la Turda, ii deschide lui Maniu, la varsta de numai 31 de ani, calea spre cele mai inalte pozitii in ierarhia P.N.R. - este ales vicepresedinte al Partidului, presedinte fiind George Pop de Basesti.
      Noul vicepresedinte al partidului era un adept al activismului dupa cum reiese si din prefata volumului "Discursurilor parlamentare"( tiparit la Tipografia Seminarului Arhidiecezan din Blaj) :
     " ... Viata parlamentara si lupta electorala sunt mijloacele cele mai potrivite pentru a trezi oamenii nostri, a trezi lumea straina si a dovedi tuturor ca increderea ce punem in forta poporului roman nu a fi dezmintita de deceptiuni, caci poporul romanesc este cel mai putin vinovat de starea politica in care se afla.
     Sunt adanc patruns de misiunea mare a neamului romanesc. Am nestramutata incredere in fortele de care dispune pentru implinirea acestei misiuni si simt indatorirea pe care o are fiecare roman de a contribui la intarirea si dezvoltarea in toate directiile a acestor forte. Indatorire a carei nebagare in seama inseamna de-a dreptul TRADARE DE NEAM."
     Prin noua conducere, adepta a activismului politic, incepand cu Conferinta din ianuarie 1905 a partidului, se va decide abandonarea pasivismului ce marcase linia de pana atunci a politicii romanilor ardeleni si participarea la viata politica a Ungariei.
      Maniu va fi ales deputat de Vintu de Jos la alegerile din aprilie 1906, intrand alaturi de alti 14 deputati romani in Parlamentul de la Budapesta. Este un nou nivel al carierei sale - ajunge sa fie reprezentant politic al romanilor ardeleni in Parlamentul Ungariei- o misiune grea, avand de luptat cu o majoritate ostila si agresiva dar pentru infruntarea careia era bine pregatit, atat politic cat si profesional - ca jurist si ca un bun cunoscator al limbii maghiare( vorbea " o ungureasca admirabila" aprecia ministrul-conte Apponyi Albert. Si tot el preciza despre Maniu si despre Vaida: " ... dar n-avem de ce sa le fim multumitori, caci ei nu intrebuinteaza frumoasa noastra limba decat ca sa ne palmuiasca in ungureste."
     Il ajutau si alte calitati personale - politetea desavarsita, calmul sau exceptional. Aici se adeveresc pentru prima oara acele calitati admirabil expuse de Stere Diamandi, in publicatia "Gandul vremii" din 15 martie 1934 :
     " Maniu are grija sa-si stapaneasca revolta, sa inabuse durerea ca nu cumva sub imperiul maniei de o clipa, sa carteasca cu gandul sau cu vorba impotriva a ceea ce s-a infaptuit dupa veacuri intregi de truda, jertfa si necontenita asteptare. Iuliu Maniu si-a facut pe deplin datoria. Intra in caracterul lui sa nu se hotarasca decat pe ratiunile constiintei sale. In aceasta privinta, este unul din putinii oameni politici pentru care constiinta e pe primul plan al preocuparilor sale. Cum de asemenea putini sunt oamenii politici care sa vada ca Iuliu Maniu in morala crestina factorul hotarator al progresului nostru national. Pentru d-sa, religia crestina nu inseamna o simpla nomenclatura istorica sau o reminiscenta pitoreasca din anii coplirariei, ci o forta activa inepuizabila si vesnic proaspata. De aici si taria acestui om politic ca tinuta darza si neinfluentat de contingentele marunte ale vietii."
     Ca si in anii de studentie Maniu a stiut sa-si alature reprezentantii sarbilor si ai slovacilor alcatuind un grup parlamentar al nationalitatilor din regat al caror punct de vedere l-a expus in parlament, in cuvantarea sa inaugurala din 21 mai 1906,in care a infierat politica dualismului caracterizata de el ca "dominatiunea exclusivismului de rasa si clasa", aducand nefericirea tarii.
     A fost primit cu o deosebita ostilitate si intrerupt de aproape 50 de ori de deputatii maghiari cu vociferari si insulte de tipul " tradator","agitator", "razvratit".
      Maniu sustinea ca existenta partidelor politice nu poate fi pusa in discutie si pretinde pentru Transilvania autonomie politica, oferind ca model Croatia, si ca argument chiar legea din 1868, care promitea drepturi egale pentru nationalitati.
     Maniu nu se lasa intimidat de vociferarile din sala ci arata ca oamenii sai vor sprijini toate actiunile guvernului, care servesc interesele poporului, dar ca vor lupta fara rezerve si cu cel mai mare curaj contra acelor acte care vor fi in defavoarea poporului.
      La 22 iulie 1906 raspunde acuzatiilor deputatilor unguri de iredentism asupra PNR :
      " Daca ne numiti iredentisti, va rog sa analizati cauzele generatoare ale iredentismului. Iredentismul prospereaza acolo unde domneste absolutismul, unde se stranguleaza orice aspiratie nationala, adica intr-o tara unde se paralizeaza dezvoltarea naturala a puterilor. Va pot asigura ca daca in Austria ar fi existat de la inceput libertatea care singura este prielnica pentru dezvoltarea popoarelor, desigur ca nici in aceasta tara nu ar fi existat iredentism, dupa cum nu-mi veti putea arata nici intr-un stat din Europa iredentism, unde a domnit si domneste libertatea si libera dezvoltare a fiecarui neam.
      Noi stam pe baza principiului de libera dezvoltare a popoarelor, idealul guvernului maghiar este hegemonia de rasa.
     Tara aceasta, statul acesta, indicand inegalitatea de tratament a popoarelor si deci, iredentismul poporului roman, conducatorii actuali ai acestui stat si cercurile sale diriguitoare nu apara deopotriva interesele tuturor locuitorilor din aceasta tara."
     Iar in incheiere rosteste aceste cuvinte ce se vor dovedi profetice : " Daca veti continua a nu promova binele tuturor popoarelor din aceasta tara, Ungaria va ajunge pe marginea prapastiei."
     Activitatea sa in parlamentul budapestan continua in aceeasi maniera si cu acelasi curaj cum a fost in anul 1908, cand a luat atitudine fata de actele de vandalism ale unor extremisti maghiari care au distrus la Blaj monumente istorice legate de activitatea lui Avram Iancu si de revolutia de la 1848.
     In data de 16 februarie 1909, in cadrul unor dezbateri pentru consolidarea statului habsburgic, a subliniat necesitatea asigurarii si garantarii libertatii tuturor popoarelor din Austria si Ungaria, fara de care nu este posibil un asemenea obiectiv.
     Aprecia ca monarhia habsburgica alunecase pe cai gresite la 1867 si isi indrepta criticile aspre contra guvernelor maghiare de dupa anul 1868 pe care le considera vinovate de o politica nationalista funesta, avand in centrul ei himera conceptului de natiune maghiara unitara, pentru care se incerca politica extrem de periculoasa de asimilare a altor etnii, mai ales a romanilor.
     A dat replica intotdeauna acelor cuvantatori maghiari care ii desconsiderau pe romanii ardeleni ori Regatul Romaniei, cum a fost atunci cand a replicat unui deputat maghiar ca Romania nu este un mic stat balcanic "zdrentuit", ci unul "sfasiat", sugerand o inevitabila indreptare a acestei stari de lucruri.
     Lupta romanilor ardeleni era lupta cea mare a tuturor romanilor din motive geostrategice:
      " Noi romanii din Ardeal... vazusem un lucru si anume ca aceasta monarhie habsburgica, in care punctul de greutate devenise tot mai mult Ungaria, fiind ... gonita din apusul Europei, tinde...spre Orient.( Italienii si iugoslavii vor) ...scoate aceasta monarhie habsburgica din Marea Adriatica si, in consecinta va trebui sa-si castige in alte parti plamani de respiratie economica care nu puteau fi decat gurile Dunarii si prin gurile Dunarii, Marea Neagra....lupta cea mai mare intre monarhia habsburgica reprezentata prin maghiari si intre poporul roman se da pentru gurile Dunarii ... si stim bine ca lupta ... nu se da la gurile Dunarii, ci in Ardeal.
     Avem convingerea ca acel popor dintre poporul meu si poporul maghiar care ar ramane definitiv stapan pe Ardeal, acela va domina definitiv gurile Dunarii, ceea ce este egal cu dominatiunea de stat ... din Orientul Europei.Noi stiind adancimea acestui lucru, stiam ca lupta nu o dam numai pentru noi romanii din Ardeal, nu luptam numai pentru existenta noastra nationala ci dam lupta pe viata si pe moarte pentru intreg neamul romanesc.... am fost totdeauna de parere ca intre poporul roman si poporul maghiar nu poate exista tranzactiune : ori noi, ori ei, pentru ca era vorba de existenta intregului neam romanesc, pe care trebuia sa-l aparam fata de imperiul habsburgic. .."
     A stiut sa exploateze eventualele divergente dintre Budapesta si Viena,ca in anul 1909, in privinta introducerii limbii maghiare in armata, reusind prin scandalul, indelung mediatizat, starnit de cuvintarea sa din Camera- cand presedintele de sedinta l-a intrerupt si i-a luat cuvantul- sa determine pe imparat sa anuleze aceasta concesie facuta Budapestei si sa pastreze in continuare ca limba de uz in armata germana.
      Discursurile lui dobandeau o larga rezonanta depasind limitele monarhiei austro-ungare. Un exemplu il constituie publicistul britanic R.W.Setton-Watson, care l-a cautat si cu care a avut mai multe intalniri, prin care i-a oferit informatii competente despre situatia nationalitatilor din imperiu, ceea ce a determinat vehicularea numelui lui Maniu si a cauzei sale de timpuriu prin presa anglo-saxona.
     Maniu s-a atasat de timpuriu grupului de deputati romani din parlamentul budapestan care se aliau cu cercuri vieneze ce urmareau reforme ale statului dualist- e vorba in primul rand de chiar printul mostenitor al imperiului, arhiducele Franz Ferdinand, era atras de conceptiile federaliste.
     Vaida-Voevod si Aurel Popovici au reusit in repetate randuri sa fie primiti in audienta de catre print si sa-i expuna doleantele poporului roman din Ardeal iar Maniu si-a avut rolul sau in pregatirea argumentarii.
     Mai mult Maniu s-a orientat catre sprijinul acestor cercuri in speranta rezolvarii unor cerinte concrete cum ar fi schimbarea legii electorale pentru ca romanii sa
      Mai mult, Maniu s-a orientat catre sprijinul acestor cercuri in speranta rezolvarii unor cerinte concrete cum ar fi schimbarea legii electorale pentru ca romanii sa dobandeasca mai multe locuri in Parlament, sugerandu-se la un moment dat introducerea votului universal.
     Toata aceasta activitate a determinat guvernul maghiar sa actioneze pentru impiedicarea sa de a mai fi ales in anul 1910, reusind aceasta prin crase abuzuri. Tot in acest an i se intampla un eveniment de care isi va aminti mai tarziu : o tiganca ii va ghici viitorul iar aceasta previziune s-a implinit intocmai : " Dumneata, boierule, vei fi cel mai puternic om in tara dumitale. Mai puternic decat regele. Vei vedea prabusindu-se doi regi ai dumitale. Si vei avea un sfarsit de viata ingrozitor."
     Chiar si asa Maniu nu a incetat lupta politica, ba chiar a intensificat-o deruland in anii 1912-1913 o serie de intalniri cu regele Carol I-ul si cu liderul liberal Ion C. Bratianu prin care s-au stabilit modalitati de actiune comuna pentru apararea poporului din Ardeal.
     Nu a exclus nici intelegerile cu cercurile realiste si moderate din Ungaria asa incat atunci cand, in anii 1913-1914, noul guvern al lui Istvan Tisza si-a manifestat disponibilitatea unor tratative cu fruntasii romani, el le-a acceptat si a luat parte la discutii in cadrul delegatiei romanesti remarcandu-se prin "extraordinara sa tenacitate, prin capacitatea de a purta tratative lungi,de uzura,fara a ceda un singur pas de la punctul de vedere stabilit initial""
     Tratativele au esuat in cele din urma in vara lui 1914. Lupta lui Maniu si a romanilor ardeleni a intrat antr-o noua etapa in anul 1914, odata cu declansarea primului razboi mondial - alaturi de alti fruntasi romani refuza semnarea unei declaratii impuse de Budapesta prin care ei urmau sa ceara Romaniei intrarea in razboi alaturi de Puterile Centrale si tot atunci refuza semnarea unei declaratii de fidelitate fata de regatul maghiar.
     Intr-o discutie cu Constantin Stere, purtata atunci la Brasov, afirma profetic infrangerea inevitabila a Austro-Ungariei in razboi, aratandu-se hotarat sa nu accepte concesii fata de unguri nici sub amenintarea spanzuratorii.
     Aceasta atitudine i-a adus incorporarea si trimiterea pe frontul din Italia, dupa un curs de sase luni la Scoala de ofiteri de la Sibiu,desi conform legii, ca jurisconsult al Mitropoliei din Blaj beneficia de dreptul de a fi mobilizat pe loc. Desi prietenii sai incercasera sa intervina la Viena pentru ca aceasta sa oblige Budapesta sa respecte legea, Maniu a refuzat orice interventie pentru a nu fi nevoit sa ceara protectie guvernului budapestan. Ajuns pe front, mai intai pe cel rusesc, ulterior pe cel italian, cu gradul de sublocotenent, s-a comportat exemplar si curajos. Intr-o scrisoare trimisa acasa spune : " Suntem cu totii in mana lui Dumnezeu. In El mi-i toata nadejdea."
      Folosea concediile de pe front pentru a-si reinnoda legaturile cu diversi oameni publici dar guvernantii, etichetandu-l de periculos, aveau grija mereu, prin telegrame intempestive, sa-l readuca in transee.
     In vara lui 1918, in momente de mare deruta si infrangeri pentru armata imperiala, el se afla la Piave, unde era comandant de baterie. Pacifismul bantuia prin transee si simtind vremurile mari ce veneau, Maniu a dezertat de pe front si s-a prezentat la Arad unde se tineau sedintele conducerii P.N.R. care discutau modalitatile concrete de aplicare in Transilvania a principiilor wilsoniene de autodeterminare nationala. Maniu este insarcinat acum cu functia de raspundere istorica de a reprezenta in exterior Transilvania pe plan diplomatic si militar.
     Prabusirea Imperiului Austro-Ungar l-a surprins la Viena, unde indeplinea mandatul de a strange si regrupa pe toti militarii romani pentru faurirea unei adevarate armate nationale in sprijinul apropiatei uniri.
     De la un nucleu de circa 5 000 de ostasi el organizeaza o adevarata armata de soldati si ofiteri romani- peste 50 000 la numar, denumita Senatul ( Sfatul) Militar Roman ca sectie militara a Comitetului National Roman din Bucovina, Ardeal si Ungaria, organul unic al luptei romanesti pentru independenta Transilvaniei si Bucovinei. Toti militarii au jurat in prealabil credinta numai noilor autoritati romanesti si jertfa totala pentru eliberare si unire cu Romania.
     Pozitia detinuta in acest moment il ajuta sa joace un rol cu totul inedit in cariera sa de pana acum - asigurarea, la cererea noilor autoritati austriece, a ordinii chiar la Viena, ulterior si la Praga, in conditiile haosului de dupa abdicarea amparatului Carol I-ul si fuga sa din tara. Maniu si oamenii lui au primit drept sediu central chiar in cladirea principala a Ministerului de razboi din Viena si in aceeasi zi deasupra cazarmii "Franz Ferdinand" flutura steagul romanesc.
     La jumatatea lui noiembrie 1918 revine in tara, dupa ce anterior asigurase repatrierea disciplinata a trupelor romane de sub comanda sa. Participa imediat la tratativele cu noile autoritati, social-democrate, din Ungaria, care nu acceptau pierderea Transilvaniei.Cu aceasta ocazie rosteste memorabilele cuvinte despre ceea ce vor romanii :" Teljes elszaydas" adica "Despartire totala".
     Pe 22 noiembrie este ales delegat din partea cercului electoral Vintul de Jos la Marea Adunare Nationala convocata pentru 1 decembrie 1918 la Alba Iulia.
      Inainte de tinerea Adunarii, Iuliu Maniu a negociat cu autoritatile maghiare pentru asigurarea unui climat normal tinerii ei si a participat activ la elaborarea Rezolutiei de unire cu Romania, ce trebuia votata acolo.
     La Adunare a fost insarcinat din partea P.N.R. sa tina cuvantarea de sustinere a Rezolutiei(din partea social-democratilor a vorbit Iosif Jumanca). Din cuvantul se pot retine urmatoarele pasaje relevante :
      " Noi, onorata Adunare Nationala, privim in infaptuirea unitatii noastre nationale un triumf al libertatii romanesti. Noi nu voim sa devenim din oprimati oprimatori, din asupriti asupritori. Noi voim sa intronam pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor si a tuturor cetatenilor"Noi nu vrem sa verse nimenea lacrimile pe care le-am varsat noi atatea veacuri si nu voim sa sugem puterea nimanui, asa cum a fost supta a noastra veacuri de-a randul" rog onorata Adunare Nationala sa primeasca proiectul nostru de Rezolutie, pentru a intemeia pentru vecie Romania unitara si mare si de a se instapani pentru totdeauna o adevarata democratie si deplina dreptate sociala."
      Despre aparitia lui Maniu la Alba Iulia, un martor ocular, marele ziarist Pamfil Seicaru relata :" ...si-a facut aparitia Iuliu Maniu. Dupa un moment de tacere, reprezentantii celor doua Biserici - ortodoxa si unita - s-au ridicat in picioare dand semnalul aplauzelor si aclamatiilor. Era o spontana si unanima recunoastere a operei realizata de Iuliu Maniu, ca sef suprem al revolutiei nationale..."
     Din cuvantarea lui Maniu se mai pot cita:" ... sa multumim lui Dumnezeu ca ne este dat noua ... sa traim aceste timpuri de inaltare...Istoria ne-a invatat ca nu trebuie sa asteptam nimic de la imparatii straini si de la fiii altor neamuri...Adevarul ... e ca singura noastra forta care ne poate tinea in viitor, e aceea provenita din unirea tuturor romanilor...Datoria noastra este sa fondam statul national daca nu vrem sa fim acoperiti de dispretul lumii civilizate..."
      Vorbitorul se refera la necesitatea emanciparii taranimii, a dezvoltarii industriei si agriculturii, a egalitatii in drepturi a minoritatilor nationale, domnia legii si egalitatea sanselor.
     A prevazut aparitia Ligii Natiunilor si a O.N.U. de mai tarziu, prin expresia :
      " Cerem ca pe viitor sa se evite conflictele cu arma si sa se instituie un juriu international care sa limpezeasca chestiunile in litigiu. In locul suveranitatii rigide aplicate, trebuie sa se infaptuiasca o fratietate universala."
     Oratorul vorbeste in continuare despre necesitatea de " a intemeia pentru vecie Romania unita si mare si a se instapani pentru totdeauna o adevarata democratie si deplina dreptate sociala ! "
     Stere Diamandi, in revista "Gandul vremii" din 15 martie 1934, afirma :
     " ... A stiut sa evite jertfe inutile. A stiut sa pandeasca momentul cel mai prielnic, cand avea sa dea o lovitura decisiva cu maxima de sansa. Si momentul a venit. N-a fost atunci in Partidul National din Ardeal om mai hotarat ca sovaielnicul Maniu. Propunerile guvernului revolutionar de la Budapesta...erau de natura sa provoace diversiuni in randul fruntasilor ardeleni. In acele clipe hotaratoare, in randurile acestor fruntasi au fost momente de sovaiala, au fost momente de targuiala. Din capul locului, Maniu e acela care isi da foarte bine seama ca sosise clipa decisiva, cand sovaiala e nefasta, iar tocmeala echivala cu tradarea. Seful isi spusese atunci cuvantul lui autorizat, hotarat si raspicat..."
     Pe 2 decembrie 1918 primeste conducerea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, devenind primul ministru al guvernului provizoriu al provinciei pana la unirea deplina cu Romania. Noua functie detinuta- pentru prima oara una executiva de o asemenea importanta- il pune in fata a tot felul de probleme organizatorice si politice carora le face fata cu bine : reasezarea relatiilor cu etniile neromane din Transilvania( sasi, secui,svabi,maghiari,evrei,ruteni,etc), preluarea intregii administratii a Transilvaniei in maini romanesti dupa depasirea crizei generata de refuzul majoritatii functionarilor maghiari de a depune juramantul fata de statul roman( ei vor fi inlocuiti, la apelul lui Maniu, cu mii de voluntari romani, intelectuali), depasirea crizei, mult mai grave, determinata de hotararea din conventia de armistitiu de la Belgrad dintre Antanta si Austro-Ungaria de a stabili linia de demarcatie pe Mures, ciuntind Transilvania( situatia a fost depasita si prin interventiile romanesti ardelene la Londra si Paris, determinand mutarea liniei de demarcatie pe calea ferata Satu Mare-Oradea), si in fine provocarea cea mai ampla - razboiul de o jumatate de luna cu guvernul bolsevic al Ungariei care se deda la atrocitati impotriva romanilor din Ungaria si la atacuri provocatoare la adresa trupelor romane din Muntii Apuseni, ulterior contra trupelor de pe noul aliniament din zona Tisei( Maniu a sprijinit actiunile guvernului si armatei romane si a participat direct la instalarea noilor autoritati romane in teritoriile eliberate.)
     In tot acest interval are contacte permanente cu liderii de la Bucuresti, inclusiv cu regele Ferdinand si in cursul anului 1919 face mai multe vizite in Romania unde ia parte chiar la sedinte ale guvernului. In acest interval respinge propunerea lui Ion I.C. Bratianu de fuziune a P.N.R. cu P.Liberal, chiar daca conditiile erau tentante( Maniu urma sa fie vicepresedintele noului partid iar la scurt timp, prin retragerea lui Bratianu din politica, ar fi accedat la functia de presedinte) propunind un program comun de guvernare.
     La initiativa Consiliului Dirigent, Marele Sfat National din Transilvania- parlamentul provizoriu al provinciei- introduce votul universal si reforma agrara, concretizand astfel doua din punctele cele mai importante ale Rezolutiei de la 1 Decembrie.

      II. De la un razboi la altul

II.1. La originile Romaniei Mari

     In noiembrie 1919 au loc primele alegeri generale pentru intreaga Romanie rezultata la 1918- si totodata primele cu vot universal- in care partidul lui Maniu va obtine 169 mandate(cel mai mare numar dintre partidele participante), iar Maniu va intra in Parlamentul Romaniei Mari din care va face parte fara intrerupere pana in anul 1938, la crepusculul democratiei romanesti.
     Noii guvernanti de la Bucuresti se grabesc sa dizolve Consiliul Dirigent, in ciuda opiniei lui Maniu ca aceasta dizolvare nu trebuie sa fie asa de iminenta. Dizolvarea acestui organism nici macar nu este votata de Parlamentul Romaniei Mari, care la randul lui a fost dizolvat,conform unui mai vechi obicei dambovitean, de catre regele Ferdinand in 25 martie 1920. Desfiintarea Consiliului Dirigent a fost inclusa intr-un decret regal din 4 aprilie acelasi an, starnind dezaprobarea lui Maniu care a si protestat formal, dar nu a luat vreo masura concreta impotriva actului, din dorinta de a nu periclita unirea.
     Momentul constituie, totusi, inceputul racirii relatiilor dintre Maniu si regele Ferdinand, care se va accentua in anii urmatori, precum si inceputul aversiunii si a rivalitatii fata de liberali.
     Prin decesul lui Gheorghe Pop de Basesti, survenit la 23 februarie 1919, i se deschide lui Maniu calea spre sefia partidului, functie in care este ales in data de 9 august acelasi an. Dupa alegerile din 1919, Maniu angajeaza discutii indelungate cu liderii Partidului Taranesc din Vechiul Regat, cu cei ai Partidului Nationalist-Democrat, ai Partidului Taranesc din Basarabia si ai Partidului Democrat al Unirii din Bucovina, realizandu-se la 25 noiembrie 1919 Blocul parlamentar, ce detinea majoritatea parlamentara.
     Acum se iveste pentru prima oara ocazia ocuparii celei mai inalte functii executive din stat- aceea de prim-ministru- dar contextul international il determina pe Maniu sa refuze oferta regelui, caci nu dorea sa-si lege numele de cedarea unei parti a Banatului catre Serbia, asa cum impuneau marile puteri aliate. De asemenea nu era inca degrevat de functia de presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care nu fusese inca dizolvat. Mai tarziu avea sa fie tare ironizat de catre fostul aliat politic, devenit apoi coleg de partid si ulterior dusman politic si personal, Nicolae Iorga care foloseste o expresie devenita simbol pentru Maniu - "sfinx".
     Cu acest prilej, cei din Vechiul regat au experimentat pentru prima oara maniera lui Maniu de a negocia : "discutii lungi, incepute seara si terminate spre dimineata, ascultarea pe indelete a fiecarui interlocutor, consemnarea rezultatului la care s-a ajuns si reluarea tratativelor in ziua urmatoare, in aceeasi maniera."
     Dupa expresia plastica a lui Iorga, Maniu inainta ca la moarte pana sa semneze actul de coalizare politica.
     Regele va concede formarea noului guvern lui Alexandru Vaida Voevod, adjunctul lui Maniu pe linie de partid, si prieten apropiat. Pentru prima oara in existenta sa partidul lui Maniu ajungea partid de guvernamant, si inca tocmai in Romania reintregita.
      In viziunea lui Hitchins, programul politico-economic al Blocului parlamentar era democratic si " reprezenta o ruptura clara cu trecutul." Dar bucuria acestei impliniri avea sa fie de scurta durata deoarece noul guvern a fost obligat ca la incheierea pacii cu Austria sa accepte si Tratatul minoritatilor. Pe plan intern marile partide istorice- liberalii si conservatorii- erau consternati de noul spectru parlamentar si erau panicati, deopotriva cu regele, de ideile unora dintre componentii majoritatii parlamentare, mai ales de ale lui Mihalache, ministrul agriculturii, etichetat de multi socialist si chiar bolsevic, al carui proiect de lege agrara era evident mai radical decat ce prevedea reforma agriculturii.Consecinta a fost demiterea guvernului pe cand presedintele lui era in vizita in strainatate si ulterior dizolvarea parlamentului, ceea ce a nemultumit profund pe Iuliu Maniu Astfel, guvernul care ilustra o victorie politica de proportii a romanilor ardeleni, care obtinuse recunoasterea unirilor din 1918, care reusise sa pastreze, cu greu, in interiorul granitelor romanesti Campia de Vest, cu marile ei orase Arad, Oradea si Satu Mare, si la scurt timp dupa acest guvern si parlamentul dominat de ardeleni, au fost desfiintate printr-o simpla trasatura de condei a regelui Ferdinand.
      Parlamentul rezultat din primul vot universal era dizolvat iar regele, de covenienta cu clasele conducatoare vechi, il numea premier pe Alexandru Averescu, care urma, dupa un vechi obicei regatean, sa organizeze trucarea viitoarelor alegeri. Asa se incheia, deceptionant, prima experienta politica majora a lui Maniu intr-o tara inca roasa de vechile moravuri dambovitene
     Evident ca in noua situatie, Maniu va refuza alianta propusa de proaspatul premier, al carui partid devenise un conglomerat de elemente clientelare. Maniu a denuntat desfiintarea guvernului Vaida si a parlamentului din 1919 si a calificat guvernul lui Averescu ca dictatorial.
     In acest an, 1920, Maniu se detaseaza de alti oameni politici printr-o serie de atitudini progresiste cum ar fi promovarea egalitatii in drepturi a femeilor cu barbatii, inclusiv acordarea pentru ele a dreptului de vot. Tot Maniu va ataca practica primelor parlamentare acordate primului situat in ordinea preferintelor electoratului subliniind ca aceasta prima introduce absolutismul de partid.
     Situatia din interiorul P.N.R. era destul de controversata. La confluenta dintre anii 1919-1920 au loc in partid ample si furtunoase dezbateri despre viitorul sau, conturandu-se doua curente opuse - cel condus de poetul Octavian Goga- ce considera rolul istoric al partidului incheiat dupa Marea Unire- si cel condus de Maniu, care combatea aceasta idee a lui Goga si consecinta ce deriva din ea - inevitabila fuziune a partidului cu unul din Vechiul Regat.
     Congresul partidului convocat la Alba Iulia, la 24 aprilie 1919, trebuia sa limpezeasca apele si sa aleaga noua conducere a partidului.A prevalat punctul de vedere al lui Maniu, de continuare a existentei partidului, Maniu fiind reconfirmat in fruntea acestuia iar Goga si adeptii sai, au parasit curand partidul pentru a se inscrie in Partidul Poporului al lui Averescu.
     Conform cu opinia lui Keith Hitchins, dupa realizarea unitatii nationale in partid se manifesta doua tendinte diametral opuse- una ilustrata de Vasile Goldis care dorea mentinerea caracterului regional al partidului si alta, care a invins pana la urma, ilustrata de grupul lui Maniu, care milita pentru abandonarea regionalismului.
      Maniu era constient ca nu poate infrange de unul singur puterea economica si politica a liberalilor si era incurajat in aceasta directie chiar de catre regele Ferdinand care dorea unificarea unor forte reprezentative in jurul partidului lui Maniu pentru a se putea astfel reveni la rotativa guvernamentala de dinainte de razboi prin care regele dorea o contrabalansare a relatiilor sale cu liberalii.
     In aprilie 1920 titulatura se schimba in Partidul National tocmai pentru a sublinia ideeea lui Maniu privind viitorul deschis al sau la nivelul intregii Romanii. Pe linia convingerilor sale democratice, Maniu ia atitudine chiar si impotriva arestarii, din ordinul lui Averescu, a delegatilor socialisti care au fondat Partidul Comunist, in mai 1921, cu toate ca era un adversar al comunismului, la stoparea expansiunii spre Ardeal a acestuia contribuind in anul 1919, dar fiind totodata consecvent cu el insusi, considera ca apartenenta la un partid legal era un drept constitutional elementar iar actiunea lui Averescu o califica drept ilegala si neconstitutionala.
     De altfel la acea data comunismul nu reprezenta un pericol real pentru Romania fiind o simpla minoritate exotica in cadrul unei stangi nici ea prea viguroase : " stanga era departe de a fi o forta intelectuala si sociala semnificativa in cadrul culturii politice traditionale, dominata de Partidul National Liberal si de cel National- Taranesc...in Romania socul modernizarii n-a condus la dezvoltarea partidelor clasei muncitoare, ci mai degraba la niste resentimente si nostalgii ruraliste manipulate de catre extrema dreapta."
     Perioada de timp cuprinsa intre anul 1920 si moartea regelui din anul 1927, a fost marcata de cresterea asperitatilor dintre acesti doi mari oameni de stat - Maniu refuza sa ia parte la votarea, in iulie 1921, a Legii agrare pentru Transilvania, a refuzat sa se conformeze dorintei regale de creare a unui puternic partid romanesc prin fuziunea dintre liberali si national, a atacat in termeni duri pe liderul liberal Bratianu si pe liberali, dar si partidele aduse la guvernare de catre rege, a refuzat, in mod ostentativ, sa ia parte la botezul principelui Mihai, fiul mostenitorului tronului(ianuarie 1922), I-a scris regelui despre alegerile din martie 1922 pentru Adunarea Nationala Constituanta calificandu-le " o rusine nationala si un scandal european" si mai ales a refuzat sa participe la festivitatile de incoronare desfasurate la Alba Iulia, in ziua de 15 octombrie 1922, la fel ca si alti lideri ardeleni, inclusiv ierarhii greco-catolici.
     Pe linia aceleiasi opozitii fata de guvernarea liberala, Maniu se va impotrivi si fata de noua Constitutie, considerand-o o incercare de a robi intreg poporul romanesc fata de interesele unui partid, cel liberal.O constitutie despre care istoricul american Hitchins afirma ca era o simpla extindere a celei din 1866 la noile provincii unite. Conform spiritului aceleia in noua lege fundamentala a tarii se pastra centralizarea administrativa a Romaniei iar Coroana si birocratia erau dotate cu puteri discretionare in interpretarea si aplicarea prevederilor constitutionale.
     Mai mult, ia cuvantul in sedinta Adunarii Deputatilor din 9 martie 1923, precizand atat in numele partidului sau cat si in numele aliatului acestuia, P.Taranist, ca cele doua partide nu recunosc parlamentului respectiv caracter de reprezentare nationala si nici drept de legiferare, si cu atat mai putin drept de a da tarii o Constitutie. A facut apel, intr-o ultima incercare, la simtul istoric si realist al celor prezenti pentru a se opri tentativa de impunere catre popor a unei Constitutii de partid.
     A fost adresat un apel catre rege cu aproximativ acelasi continut iar apoi au urmat o serie de intruniri de protest ale celor doua partide organizate in Bucuresti si in tara la care au fost utilizati termeni vehementi pentru a se critica "Constitutia liberala".
     Cele doua partide incearca apoi, in cursul lunii martie, sa blocheze dezbaterea si votarea proiectului de constitutie depus de guvern, fara succes insa.
     Maniu trimite o telegrama regelui cerindu-i sa nu-si puna semnatura pe textul noii Constitutii, apel neluat in seama. Constitutia a fost promulgata si publicata in "Monitorul Oficial". Atitudinea lui Maniu fata de Constitutia din 1923 a continuat sa fie ostila in anii ce au urmat dar s-a domolit cu timpul ajungand pana la urma sa o recunoasca de facto, iar apoi si de jure, ajungand ca in anul 1928 sa guverneze pe baza ei.
     O preocupare de baza a lui Maniu a constituit-o extinderea partidului sau la scara intregii tari. Primul succes il inregistreaza in noiembrie 1922 prin fuziunea cu Partidul Conservator-Democrat (Takist), in urma careia sediul central al Partidului National s-a mutat de la Cluj la Bucuresti.
     Au urmat apoi negocieri indelungate cu fruntasii P.Taranesc, mai ales cu Ion Mihalache, cu care Maniu se intelegea bine, pentru o viitoare fuziune, punandu-li-se conditia renuntarii la principiul luptei de clasa si la ideea unei noi reforme agrare. S-a ajuns pana la urma in iunie 1924 la realizarea unui acord in 10 puncte.
     Congresul P.National a acceptat fuziunea dar aceasta a fost intarziata datorita obiectiei ridicate de catre fostii takisti contra lui Constantin Stere, datorita colaborarii lui, din timpul primului razboi mondial, cu ocupantul german. Ion Mihalache s-a solidarizat cu Stere iar fuziunea s-a impotmolit.
     Un succes de fuziune s-a desavarsit in martie 1925 cand Partidul Nationalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga si Constantin Argetoianu, a raspuns pozitiv unui apel adresat de Maniu pentru unirea opozitiei in vederea eliminarii dominatiei liberale.
      Nicolae Iorga devine copresedinte al noului partid rezultat dar nu a putut sa-si exercite efectiv aceasta functie atat datorita multiplelor sale preocupari cat si datorita nearmonizarii stilului lui de lucru cu cel al lui Maniu, ceea ce va duce in viitor la numeroase asperitati intre cei doi.
     In anul 1924, intr-o conferinta, Maniu isi expune o serie de idei cu privire la viitorul politic si economic al lumii in care se dovedeste vizionar- el anticipa evolutia spre globalizare si vede un prim pas regional in planul unei Confederatii sud-est europene : " Viitorul este al unitatilor mari sociale si economice, fie ca ele se numesc State, Confederatiuni, in materie politica, cooperative sau intovarasii, in materie economica.
      Statul roman, mai curand sau mai tarziu, va trebui sa faca parte din o astfel de unitate mare si rolul lui in aceasta perspectiva va depinde de modul cum a stiut sa se organizeze si sa se conduca pana-n momentul acelei noi si mari prefaceri."
     Si tot asa :
      " De la destoinicia sa de azi si de la masura in care va putea sa-si castige autoritatea si prestigiul, increderea si respectul vecinilor sai si al lumii civilizate in viitor, va depinde daca Statul roman va fi un obiect de targuiala, ori un factor hotarator, daca va fi un centru al formatiunii grandioase care va veni, ori isi va tari viata umilita - daca o va mai avea- de pe o zi pe alta, din gratia altora si servind pe altii."
     Premonitii pentru viitorul indepartat ?
      " Cred, si trebuie sa creada intreg neamul romanesc, in mareata chemare a poporului romanesc de a deveni in aceste parti ale lumii, de-a lungul Dunarii si la Marea Neagra, centrul de gravitatiune al unei formatiuni puternice, mondiale, compusa din State si popoare libere, in stare sa-si asigure existenta lor nationala si avand forte de a contribui la progresul culturii, ordinei si propasirii vesnic ascendente al civilizatiei omenesti..."
      Criza dinastica, survenita la finalul anului 1925, prin renuntarea de catre principele mostenitor Carol la prerogativele sale, pentru a putea sa se dedice amantei sale Elena Lupescu, a determinat luarea de pozitie a lui Iuliu Maniu, din 31 decembrie 1925, prin care se pronunta pentru menajarea principelui, in speranta unei razgandiri ulterioare, urmand ca sedinta Consiliului de Coroana sa se suspende pana atunci.
     Propunerea nu i-a fost luata in seama si Consiliul de Coroana a decis in unanimitate sa accepte renuntarea lui Carol la calitatea de mostenitor al tronului. Problema a fost data spre votare si Adunarii Nationale Constituante, la 4 ianuarie 1926 cand s-a prezentat si proiectul de lege privnid constituirea unei Regente, in cazul in care noul principe mostenitor, copilul Mihai, ar ajunge rege inainte de majorat.
     Maniu s-a opus si de data asta indoindu-se de oportunitatea unei Regente in conditiile in care Regele se bucura de o sanatate perfecta si isi exprima temerea ca astfel se constituie alaturi de rege o autoritate latenta, daunatoare pentru tara. In consecinta el si parlamentarii Partidului National nu au participat la votarea proiectului.
      Mandatul parlamentului ales in anul 1922 se apropia de final si ca urmare Maniu a inceput tratative cu taranistii lui Mihalache pentru un eventual guvern de colaborare. Regele privea cu suspiciune pe taranisti, considerati prea radicali, in ciuda asigurarilor date de Maniu ca daca "Mihalache si Madgearu s-ar apuca de nebunii" intregul guvern va demisiona in 24 de ore. Regele l-a chemat la guvernare pe Averescu, spre marea dezamagire a lui Maniu, sporita si de faptul ca in curand doi lideri marcanti- Goldis si Ioan Lupas- au parasit Partidul Natoional pentru a intra in guvernul lui Averescu.

II.2. P.N.T. - un alt fel de partid
     Despre aparitia, prin fuziunea a doua mari partide de opozitie, a noului partid denumit P.N.T., istoricii Rusenescu si Saizu afirma :
      " Finalizarea fuziunii fusese impovarata de faptul ca liderii Partidului National, in loc sa vina direct in intampinarea dorintei taranistilor, colectasera... mai intai elementele disparate ramase la suprafata vietii politice ( resturile takismului, Partidul Nationalist Democrat al Poporului), care nu prezentau nici un pericol pentru pierderea "individualitatii" lor... Din punctul de vedere al Partidului Taranesc, finalizarea fuziunii avea sa fie impiedicata de programul sau cu numeroase si accentuate prevederi radicale. Numai renuntarea la unele din ele, mai ales la principiul luptei de clasa, a facilitat infaptuirea acestui act..."
     In anul 1926, procesul de fuziune dintre nationali si taranisti se accelereaza. La propunerea lui Maniu, cele doua partide depun liste comune in alegerile parlamentare din iunie 1926, sub denumirea "Blocul National-Taranesc" si obtin 28 % din voturi. In aceeasi vara se ajunge la un acord complet privind noul partid- program, statut, conducere- cu Maniu propus ca presedinte. Situatia il nemultumeste pe Iorga care paraseste la 28 septembrie partidul.
     Pe 10 octombrie 1926, Iuliu Maniu este ales presedinte al noului Partid National Taranesc de catre primul congres al acestuia si imediat semneaza Manifestul partidului in care se arata ca menirea noului partid era de a pune capat "regimului de dictatura" si de a aseza statul roman pe temeliile unei noi ordini de drept.
     Maniu isi propune ca prioritara, repunerea in drepturi a fostului principe mostenitor Carol pe care-l considera o victima a uneltirilor lui Bratianu, direct sau intermediate prin perechea Stirbey- regina Maria, pe langa regele Ferdinand. Era convins, alaturi de alti lideri politici, ca Bratianu provocase ruptura dintre tata si fiu temandu-se ca sub un eventual rege Carol, el Bratianu, ar fi fost lipsit de marea influenta ce o avea asupra timidului Ferdinand. In optica lui Maniu, inzestrarea intelectuala si caracterul independent al principelui ii adusesera adversitatea lui Bratianu.
     P.N.T. devine primul partid care afirma intr-un document oficial, un comunicat al conducerii sale, dat la 1 februarie 1927, necesitatea repunerii in discutie si chiar a revizuirii actului din 4 ianuarie 1926( prin care se legaliza decaderea din drepturi a printului Carol).
     Mai mult obtine din partea regelui acceptul contactarii lui Carol in vederea pregatirii revenirii in tara a lui daca renunta la Elena Lupescu. In februarie 1927 se produce defectiunea lui N.Lupu, nemultumit de programul P.N.T. si de modul in care Maniu il conducea- act ce a afectat foarte putin partidul.
     In iunie 1927 se formeaza, la dorinta regelui muribund, un guvern de uniune nationala condus de printul Stirbey, in care, cu acordul lui Maniu, intra si patru ministri din P.N.T- prima participare la guvernare a noului partid.Cu ocazia tratativelor purtate intre partide pentru formarea noului guvern a iesit la iveala un nou mod de a face politica in Romania, prea putin cunoscut pana atunci. Maniu respinge manevrele lui Bratianu de a se incheia un fel de targ intre liberali si national-taranisti prin care cele doua partide sa participe la viitoarele alegeri pe liste comune, cu o anumita aranjare a numarului de mandate pentru fiecare dintre aceste partide. Respingand categoric targul parlamentar Maniu muta, poate pentru prima oara in Romania, accentul asupra principiilor, aratand ca partidul lui nu putea accepta un rol clientelar fata de P.N.L.
      Si Manoilescu, care vroise sa profite de situatie si sa-l atraga de partea lui Carol, a avut prilejul sa se convinga ca Maniu se incapatana sa ramana pe terenul principiilor, refuzand sa se pronunte categoric pentru fostul print.
     La moartea regelui, survenita la 20 iulie 1927, Maniu a trebuit sa aleaga atitudinea P.N.T. fata de noua situatie pe care partidul sau o respinsese mereu - inscaunarea unui rege-copil si tutelarea acestuia de catre o Regenta dominata de liberali. Sentimentele l-ar fi impins spre solutia sustinuta de o parte a colaboratorilor sai( mai ales Mihalache si Iunian) de nerecunoastere a Regentei si de promovarea fortata pe tron a fostului mostenitor,Carol, dar pana la urma a triumfat pragmatismul din el si a abandonat aceasta tendinta- ce putea fi riscanta pentru partid- optand pentru solutia propusa si de Stere, de recunoastere a starii de fapt.
     In discursul tinut in Camera cu acest prilej, la 25 iulie 1927, el contesta din nou legitimitatea Regentei si avertiza ca P.N.T. o recunoaste doar limitat si conditionat de masura in care ea isi indeplinea rolul de arbitru constitutional.
     Noul guvern nu a durat prea mult fiind inlocuit cu un guvern Bratianu- la formarea caruia Maniu avea sa declare ca " absolutismul monarhic s-a prefacut intr-o dictatura pe fata" - care va cistiga alegerile si in timpul caruia se va produce decesul regelui si intrarea in functiune a Regentei. Actul este privit cu mari rezerve de catre Maniu, care considera Regenta ca fiind un organism instituit fara "concursul liber exprimat al natiunii".
     In octombrie 1927, Maniu intervine in apararea lui Mihail Manoilescu, arestat de guvern pentru agitatie carlista. Depunand marturie in proces, Maniu afirma ca actul de la 4 ianuarie 1926 nu este ireversibil si poate fi revizuit pe cale legala iar Carol putea fi ales oricand membru al Regentei, deoarece isi pastrase calitatea de cetatean roman. Conform aprecierii lui Manoilescu, aceasta interventie a lui Maniu a "deschis oficial, in fata tarii" problema revenirii lui Carol.
     Completarile aduse, de guvernul Bratianu, la legea Marzescu din 1924, prin care ei urmareau combaterea carlistilor, erau criticate acerb de Maniu intrucat limitau mult libertatea de exprimare si aminteau de legile guvernantilor maghiari din Transilvania de dinainte de 1918. Dupa Maniu, legea era o adevarata rusine si era decis sa lupte contra ei cu cea mai mare energie. La scurt timp conducerea P.N.T. a decis recurgerea la combaterea guvernarii liberale prin "rezistenta cetateneasca".
     Decesul neasteptat al lui Bratianu,din 24 noiembrie 1927, si numirea de catre regenta in fruntea guvernului a lui Vintila, fratele decedatului, readuce in discutie formarea unui guvern de colaborare printr-un compromis intre cele doua partide, dorit de noul sef liberal care a si inaintat propunerile de repartitie a procentelor. Ca si anterior, cu propunerea lui Bratianu, Maniu o respinge si pe aceasta mergand iar pe terenul principiilor si optand pentru alegeri cu adevarat libere si corecte, organizate de catre un guvern neutru si cu liste separate.
     Sprijinul, acordat de Regenta guvernului Vintila Bratianu, il determina pe Maniu sa declanseze unele dintre cele mai ample miscari de protest, o adevarata rezistenta cetateneasca, pentru curmarea dominatiei liberale, care a culminat cu marea intrunire de la Bucuresti din 18 martie 1928(40 000 de participanti) si cu o mare adunare nationala la Alba Iulia, la 6 mai 1928, la care au luat parte circa 100 000 de cetateni, inclusiv 2 000 de mineri din Valea Jiului. In Rezolutia adoptata, guvernul e declarat "dusman al poporului" cerandu-se Regentei demiterea lui si incredintarea puterii lui Maniu si P.N.T-ului. O parte dintre participanti se pronunta pentru un mars asupra Bucurestiului, dar Maniu se opune si initiativa este abandonata.
     La aceste mari manifestatii s-a afirmat ca natiunea era in legitima aparare si avea dreptul sa recurga la orice mijloace pentru rasturnarea guvernului liberal.
     Iuliu Maniu il trimite pe Virgil Madgearu la Carol pentru a-i expune conditiile puse pentru acceptarea unei eventuale reintoarceri in tara - despartirea de Elena Lupescu, refacerea casatoriei cu principesa Elena, mama lui Mihai, angajamentul respectarii Constitutiei.
     Situatia din tara se agraveaza. Taranistii recurg la un adevarat boicot asupra guvernului, isi retrag parlamentarii de la dezbateri si au loc demonstratii zilnice sub ferestrele Regentei si ale guvernului. Desi unul dintre Regenti, Buzdugan, era inclinat sa cedeze in favoarea aducerii P.N.T.-ului la guvernare, un alt Regent, patriarhul Miron Cristea se impotrivea cu inversunare calificandu-i pe taranisti "derbedei" si "demagogi". Era dusmanos chiar si fata de Maniu, desi ii datora partial ascensiunea clericala si sociala, si nu s-a sfiit sa-l cheme la o discutie in particular unde a recurs la reprosuri, insulte, amenintari si intimidari. De fapt el nu il agrea pe Maniu la conducerea tarii pentru ca acesta era de religie greco-catolica si Patriarhul il suspecta de confesionalism uniat.
     De aceea, atunci cand era evident ca nu mai poate fi ocolita formula unui guvern P.N.T., patriarhul a incercat o ultima evitare a ei, insarcinandu-l pe Nicolae Titulescu cu formarea unui guvern de uniune nationala. Esecul a venit dupa doar doua zile si nici chiar patriarhul nu a mai putut sa se opuna aducerii lui Maniu la putere.

II.3. In angrenajul puterii ( 1928 - 1933 )

     Pe 8 noiembrie 1928, Iuliu Maniu este insarcinat de Regenta cu formarea noului guvern. Pe 10 noiembrie 1928 acesta depune juramantul in fata Regentei. Maniu, pe care istoricul american Hitchins il caracterizeaza ca fiind "principalul purtator de cuvant al democratiei romanesti in perioada interbelica" , ocupa astfel cea mai inalta demnitate posibila in statul roman.
     El a spus : " Venirea noului guvern la carma statului deschide o era noua in viata tarii, era guvernelor de opinie publica, intemeiate pe acordul desavarsit intre Coroana si Natiune"
     In noul guvern sunt adusi oameni de mare valoare, insa principala noutate adusa acum o regasim la esaloanele secundare ale guvernului - mai ales la nivelul prefectilor, unde pentru prima oara in istoria tarii erau adusi oameni competenti si onesti, chiar daca nu erau membri de partid. In acest mod Maniu aplica, pentru prima oara in Romania, principiul despartirii functiilor de partid de cele de stat. Maniu isi defineste acum "orizontul programatic avand ca model constitutionalismul si democratismul Occidentului european imbibat cu ordinea de drept."
     Pentru prima oara in epoca el formula conceptul statului de drept in Romania- o guvernare bazata pe lege excluzand voluntarismul si arbitrariul de pana atunci.
     Se dizolva parlamentul si se fac noi alegeri, la 12 decembrie 1928, "cele mai democratice din intreaga istorie a Romaniei " castigate de taranisti cu 77,76% din voturi, cel mai bun procent luat de vreun partid pana atunci in Romania. Era pentru prima oara cand hotararea monarhiei, intruchipata acum de regenta, coincidea cu alegerea electoratului.
     Keith Hitchins apreciaza :" National - taranistii au fost adusi la putere de un electorat entuziast, convins ca incepea o era noua in istoria tarii lor si ca drepturile si libertatile indelung promise vor deveni in cele din urma o realitate."
      Maniu a desfiintat cenzura presei, a limitat amestecul personalului administrativ si al politiei in operatiunile de votare.
     "National-taranistii au fost adusi la putere de un electorat entuziast, convins ca incepea o noua era in istoria tarii lor si ca drepturile si libertatile indelung promise vor deveni in cele din urma o realitate. Nici un partid nu se bucurase de o asemenea popularitate de la intemeierea regatului."
     "Plini de entuziasm, national-taranistii erau hotarati sa schimbe modul in care fusese guvernata tara si fusesera tratati cetatenii sai. Ei intelegeau sa descentralizeze administratia si sa asigure drepturi civile si politice tuturor cetatenilor....National-taranistii erau convinsi ca o guvernare democratica putea avea succes daca li se permitea cetatenilor sa ia parte in mod normal la viata politica...Legislatia, elaborata in principal de Constantin Stere, a fost votata in in iulie 1929, dand localnicilor un cuvant mai greu in propriile lor treburi si limitand interventia birocratiei centrale in administratia locala. Scopul lui Stere si Maniu era acela de a schimba mentalitatea potrivit careia cetateanul era servitorul functionarului mai curand decat invers."
     Odata cu inaugurarea noului parlament se stirneste si primul scandal politic, determinat de cerinta lui Maniu, ca senatorii si deputatii penetisti sa-si depuna demisia in alb. Criticile au fost foarte dure, caci seful partidului era si al guvernului si atunci s-ar fi ajuns la subordonarea legislativului de catre executiv, incalcandu-se Constitutia din 1923. Pana la urma, Maniu a renuntat la cerinta sa dar criticile au continuat.
      La conducerea ambelor Camere se reflecta victoria electorala - Stefan Ciceo- Pop si prof. Traian Bratu, rectorul Universitatii din Iasi sunt alesi presedinti ai Camerei, respectiv Senatului. Maniu a abordat o maniera noua de conducere evitand implicarea sa directa in rezolvarea problemelor concrete pe care le plasa ministrilor sai. Intotdeauna avea cuvantul decisiv in sedintele de guvern. A pastrat o nota distanta in raporturile cu parlamentul in incinta caruia a aparut rar.
     Guvernarea Maniu a avut o serie de realizari pozitive la activ cum ar fi stabilizarea monetara, noul sistem al regiilor autonome ale statului, libera circulatie a terenurilor de improprietarire, incurajarea investitorilor straini prin politica "portilor deschise".
      Au existat insa si masuri criticate ulterior cum ar fi contractarea unor masive imprumuturi externe urmate de concesionarea unor bunuri ale statului roman (telefoane, chibrituri, constructia de drumuri).
     Despre acesti ani istoricul Apostol Stan afirma :
      " Un alt obiectiv consta in intronarea unor relatii de moralitate intr-o societate cunoscuta in general prin deficiente in aceasta directie. Facand bilantul unui an de guvernare, in 1929, Maniu sublinia ca fusese lichidat sistemul bacsisului si al favoritismului, cei vizati prioritar fiind samsarii si intermediarii, carora li se inchisesera usile guvernamentale. Reusise sa desfiinteze mita si coruptia cel putin la un asemenea nivel...Se urmarea de asemenea, un control strans asupra banului public..."
     Restabilind ordinea legala si libertatile cetatenesti in vederea transformarii Romaniei "intr-un templu al sigurantei de drept", prin desfiintarea cenzurii si a starii de asediu, Maniu urmarea instaurarea unei democratii nationale care era opusa atat oricaror forme dictatoriale, cat si iredentistilor, comunistilor si "farsorilor" politici. Doua principii i se pareau intangibile : existenta fiintei nationale si integritatea statului, incat toti adversarii acestora se impuneau a fi combatuti in mod energic...
     Angajat public in reforme esentiale prin care sa se realizeze "marirea si cinstea acestei natiuni pentru toate timpurile", Maniu isi propusese ca guvernul lui "sa ramana eternizat prin munca creatoare, care sa dea noi indrumari vietii noastre de stat."
     Ideea care il stapanea puternic era descentralizarea politico-administrativa si judiciara care, in ochii unora aparea ca regionalism, mai ales prin pretentia ardelenilor de identificare a demnitarilor cu provincia locala. Era o conceptie de guvernare opusa centralismului liberal care paralizase initiativele locale. Provinciile unite cu Romania in 1918, vedeau in acest centralism si o neincredere a Bucurestiului cel putin fata de forta lor de autoguvernare. Maniu si-a propus, astfel, ca printr-o asemenea directie politica sa realizeze o mai buna sudura sufleteasca cu conationalii nu numai din Transilvania, ci si din Basarabia si Bucovina, alienati partial de un centralism excesiv."
     Maniu reduce numarul de ministere de la 17 la 10, "cel mai mic existent vreodata in perioada interbelica."
     In Romania se aplica acum masuri de redistribuire a puterii dinspre centru spre periferii, cum ar fi legea din 3 august 1929, pentru organizarea administrativa a tarii prin care se infiintau 7 directorate de coordonare a activitatilor serviciilor publice pe fiecare teritoriu si apoi autonomia era extinsa la nivel de comune si de judete.
     Guvernul prezidat de Maniu a fost puternic afectat de criza economica mondiala si nu a reusit sa gaseasca solutii rapide pentru depasirea ei. Politica "portilor deschise" a dus la cresterea vertiginoasa a datoriilor tarii, cu consecinte negative pe termen lung.
     Unul dintre cazurile cele mai controversate e asa numita afacere "Skoda", care a declansat ulterior un rasunator scandal.Au fost votate legi de reorganizare a jandarmeriei, politiei si regimului de detentie, pentru intarirea statului de drept.
      Pe linia conceptiilor noncentraliste, cu iz regionalist, se adopta o noua forma de organizare administrativ-teritoriala a tarii, in august 1929, pentru descentralizare si autonomizarea locala- au fost infiintate 7 noi unitati administrative, numite directorate, cu sediile la Bucuresti, Chisinau, Iasi, Cernauti, Cluj, Timisoara si Craiova, greoi aplicate insa in teritoriu.
      Legislatia, elaborata in principal de C.Stere si votata in iulie 1929, dadea mai multa autonomie locala, limita birocratia si era vazuta de Maniu ca avand drept scop " de a schimba mentalitatea predominanta, potrivit careia cetateanul era servitorul functionarului mai curand decat invers. "
     Au existat si numeroase lipsuri. Vorbind despre ele, Apostol Stan afirma :
      " Venit la putere pe un val de sperante, amplificate prin unele decizii care purtau pecetea unui fel de puritanism, Maniu parea un sef de guvern menit a descatusa forte inertiale...Dar guvernarea national-taranista se impotmolise in stagnare si ineficienta. Din cauza crizei social-economice, Maniu trena reformele politice menite a deschide cale larga democratiei. Legea electorala a primei majoritate ramanea intangibila..."
     Adept al unei guvernari legaliste bazata pe o "continuitate de drept", Maniu n-a abrogat arbitrar intreaga legislatie al carei continut il repudia, ci voia s-o transforme treptat pe cale parlamentara... In cautarea solutiilor optime, in fiinta a ramas aceeasi administratie al carei personal - pus in slujba opozitiei liberale- se deda chiar la acte de sabotaj. Ca urmare, n-au intervenit schimbari in personalul invechit in rele...nu s-a clintit din functie nici un magistrat si nici un general. Din exces de legalism, din naivitate sau din dezorientare, national-taranistilor le-a lipsit energia si curajul de a instaura imediat un regim democratic.
     In conditiile grele ale crizei economice mondiale, guvernul Maniu s-a confruntat cu reactii de protest ale populatiei afectate de criza. Cele mai grave au fost grevele din Valea Jiului, de la Lupeni, din august 1929, unde represiunea armata a provocat 22 de morti si 58 de raniti, si manifestatia victimelor de razboi ( invalizi,vaduve,orfani) din Bucuresti din luna aprilie 1930, imprastiata brutal de armata(12 raniti)
      Pe plan extern, Maniu a actionat pentru strangerea legaturilor cu Anglia si Franta, cu micile state vecine, cu Societatea Natiunilor si cu Mica Intelegere. A militat pentru o confederatie a statelor dunarene, ca singura care ar fi putut sa rezolve multiplele probleme ale acestora. Maniu accepta ideea respectarii drepturilor minoritatilor nationale dar era ferm impotriva unor privilegii pentru acestea.
     In calitate de prim-ministru avea o mare placere de a primi in audiente, indiferent de conditia sociala a solicitantului- de la profesori universitari la simplii tarani. O relatie dintre cele mai complicate a avut-o cu regenta fata de care a cautat sa adopte o atitudine sobra si protocolara. Decesul neasteptat, de la 7 octombrie 1929, al regentului Gheorghe Buzdugan, l-a pus intr-o situatie dificila intrucat nu exista un statut al Regentei, care sa stabileasca procedurile in astfel de situatii. Decizia, pe care a luat-o, a fost foarte controversata si a adus numeroase critici- el a decis trecerea prerogativelor Regentei in seama Consiliului de Ministri si a convocat parlamentul pentru alegerea unui nou regent.
     Detinerea majoritatii absolute, de catre P.N.T., facea ca alegerea unui nou regent sa fie o simpla formalitate si risca aducerea in regenta a unui om devotat unuia dintre partidele politice- fapt perceput de multi ca o amenintare la adresa normelor constitutionale. Persoana aleasa- un anonim functionar Constantin Sarateanu-si faptul ca a fost aproape impus in ultimul moment, au intarit multora aversiunea fata de procedura uzitata. A provocat nemultumiri chiar si in P.N.T., mai ales ministrul justitiei, Grigore Iunian, fiind afectat ca nu a fost consultat intr-o problema constitutionala.
     In acest context partidul e parasit de un lider marcant- C.Stere, intre acesta si Maniu existand antipatii reciproce. In vara lui 1930 cea mai importanta problema care s-a impus guvernului Maniu a fost cea a revenirii in tara si chiar pe tron a lui Carol, fostul mostenitor al tronului. Intarirea curentului carlist a fost favorizat de criza ce afecta tara si tot mai multi oameni, inclusiv Maniu, vedeau rezolvarea prin inscaunarea la virful statului a unui om cu capacitati depline, asa cum era considerat de multi fostul principe Carol.
     Despre atitudinea lui Iuliu Maniu, in aceasta problema, istoricul Apostol Stan apreciaza:
      " Monarhist convins, dar constient de necesitatea de a face din institutia monarhica un instrument de consolidare a democratiei, Maniu rationa ca un autentic om de stat, anume de a nu precipita restauratia inainte de a se asigura ca aceasta va sluji scopurile inalte carora li se dedica..."
     La 24 mai 1929, intr-o disputa cu I.G.Duca in legatura cu monarhia, Maniu declara ca atat guvernul pe care-l prezida, cat si partidul lui "stau pe baza angajamentului constitutional in fiinta astazi", adica acceptarea regentei si a domniei lui Mihai...
      In spatele unor asemenea declaratii ferme, Maniu intretinea legaturi secrete cu principele Carol, nu numai prin Mihail Manoilescu, intrat in P.N.T., ci si prin alti emisari."
     In seara sosirii lui Carol in Romania, Maniu s-a confruntat cu cea mai serioasa dilema din intreaga sa cariera de pana atunci- ce atitudine sa adopte( luarea masurilor legale impotriva unui simplu cetatean care intrase ilegal in tara cu un pasaport fals, si care mai era pe deasupra si pretendent la domnie sau sprijinirea fostului principe mostenitor in actiunea pe care o revendica ?). Maniu trebuia sa se decida daca isi respecta datoria de a apara tronul regelui Mihai fata de care depusese un juramant de credinta sau isi aplica opinia ca Romania nu putea rezista atata timp fara un rege, doar cu o regenta ? Maniu a ales cea de-a doua solutie.
     In discutia din noaptea de 6 spre 7 iunie cu Carol, i-a expus conditiile puse de catre el - tinerea la distanta a Elenei Lupescu, refacerea casatoriei cu principesa Elena, respectarea Constitutiei. A cerut ca initial Carol sa fie numit membru al Regentei, in locul lui Sarateanu, si sa devina Rege dupa aranjarea casatoriei cu Elena.
     Carol avea insa alte opinii si a actionat oarecum peste capul lui Maniu, contactand diversi oameni politici care s-au pronuntat toti pentru proclamarea lui imediata ca rege. Chiar si Consiliul de ministri a procedat in acest sens, provocand demisia lui Maniu din functia de prim-ministru.
     Noul guvern taranist Mironescu va realiza restauratia monarhica din 8 iunie 1930.Maniu va saluta totusi instalarea noului rege apreciind-o ca pe o schimbare fericita si restabilirea unei continuitati de drept alterate.
     Totodata afirma ca noul rege era animat de respect pentru legalitate si drepturile natiunii- aprecieri din pacate infirmate de comportarea ulterioara a lui Carol.
      Inca de la inceput, Carol a incercat sa evite apelul la partide pentru conducerea tarii, fiind convins de necesitatea primatului monarhiei in viata de stat. Dar incercarea de a forma un guvern pe deasupra partidelor a esuat curand si Carol a trebuit sa tina seama de faptul ca P.N.T.-ul avea o majoritate absoluta in parlament. De aceea a fost nevoit sa apeleze la Maniu pentru formarea unui nou guvern.
     Noul guvern, format la 14 iunie, a parut ca incununeaza victoria lui Maniu asupra regelui. Aparent asa si era. Dar nu pentru mult timp. Revenirea, pe ascuns a Elenei Lupescu in tara, la Sinaia, refuzul lui Carol de a o indeparta si de a se recasatori cu fosta sa sotie, au dus la demisia guvernului la 8 octombrie, acceptata de catre Carol.
      "Dupa o oarecare ezitare, Maniu a fost de acord sa conduca un nou guvern, dar neintelegerile personale si politice dintre el si noul Rege erau ireconciliabile si au facut imposibila o colaborare de lunga durata ... cauza demisiei era revenirea Lupeascai... Retragerea sa a insemnat o reafirmare a propriei sale integritati, dar nu moralitatea personala a Regelui a fost chestiunea prin care sa se puna la incercare angajarea lui Carol fata de o guvernare constitutionala."
     Demisia lui Maniu a coincis cu inceputul declinului Partidului National -Taranesc si slabirea institutiilor parlamentare.Dar acest act a fost un simbol si nu o cauza a naruirii sperantelor de democratie politica autentica."
      Maniu a fost ulterior criticat ca a cedat asa de usor si nu a pus piciorul in prag.Bilantul guvernarii Maniu la incheierea ei a fost apreciat extrem de critic de multi lideri de opinie care atacau mai ales slabiciunile guvernarii.
     Noul guvern taranist Mironescu a rezistat doar cateva luni, demisia sa marcand finalul primei guvernari taraniste din istoria tarii, cu un bilant continand atat lucruri pozitive cat si negative. A fost format un nou guvern Iorga, care era de fapt un guvern personal al regelui, intrucat, lucru nemaiuzitat pana atunci, premierul desemnat nu a fost lasat sa-si alcatuiasca singur lista echipei sale ministeriale ci a primit-o direct de la rege, gata facuta, el neputand decat sa propuna cateva modificari minore pentru unii amici politici.
     Au urmat apoi alegeri parlamentare in care P.N.T. a fost puternic atacat, si din dreapta si din stanga si nu a reusit sa obtina decat 14,9% din voturi.
      Rezultatul il determina pe Maniu sa demisioneze la scurt timp si din functia de presedinte a partidului, lasand locul, ca interimar, lui Mihalache.
     Ca simplu membru al P.N.T. Maniu a criticat puternic guvernul Iorga care s-a si prabusit la scurt timp. Cu formarea noului guvern a fost insarcinat Alexandru Vaida-Voevod, vicepresedintele P.N.T. Alegerea regelui dovedea pe de o parte ca era nevoit sa revina la guvernarea tarii prin partide si pe de alta parte s-a dovedit o manevra abila pentru decapitarea in timp a P.N.T., pentru destramarea acestuia.
     Maniu revine la conducerea partidului dupa alegerile parlamentare din iulie 1932, castigate la limita si cu greu de P.N.T. cu 40,3 %, dar a refuzat presedintia guvernului.
      Totusi, apropiata demisie a lui Vaida, in urma unor divergente cu ministrul de externe Titulescu, il va readuce pe Maniu la guvernare, pentru ultima oara in viata sa, dupa ce obtine promisiunea regelui ca va avea mana libera in conducerea treburilor statului.
     In timpul guvernarii Maniu staruie pe langa rege in legatura cu recasatorirea acestuia dar fara succes. Mai mult asista neputincios la indepartarea fara scapare a acestei solutii prin decizia lui Carol de a o obliga pe Elena sa isi fixeze domiciliul in strainatate, in Italia, cu acces restrictionat in tara iar Maniu, ca sef de guvern a trebuit sa gireze aceasta decizie printr-o conventie.

II.4. In afara puterii

     In toamna lui 1932 se consuma o noua criza in P.N.T. - un al treilea lider marcant, dupa Lupu si Stere, paraseste partidul. E vorba de Grigore Iunian, vicepresedintele partidului, care nu accepta maniera in care conducea Maniu acest partid.
      Inspre finalul anului 1932, se accentueaza frictiunile dintre rege si Maniu iar inevitabila ruptura se produce in ianuarie 1933 cand regele a sustinut impotriva ministrului de interne Mihalache si chiar a lui Maniu, pe sefii jandarmeriei si politiei capitalei, de fapt oamenii sai.
     In consecinta, Maniu prezinta demisia intregului guvern, acceptata de rege pe 12 ianuarie. Se formeaza un nou guvern taranist condus de Vaida-Voevod.
      Demisia din ianuarie 1933 a marcat finalul unei etape importante din cariera lui Maniu- aceea de prim ministru. In cele trei guvernari ale sale- 1928-1930,1930,1932-1933- a avut si multe merite dar si multe nerealizari. Pe plan extern trebuie precizat ca in timpul guvernarii lui Maniu a ajuns Titulescu presedinte al Adunarii generale a Societatii Natiunilor.
     Prin demisia din 12 ianuarie Maniu a dovedit ca puterea politica nu era pentru el un scop in sine ci un mod de a aplica anumite idei, anumite principii de guvernare.
      Printre realizarile guvernului Maniu se pot cita stabilizarea monetara si convertibilitatea leului, cu ajutorul unui imprumut extern, pe timp de 30 de ani, cu care s-a mai reusit refacerea finantelor statului si investitii in lucrarile publice.
     A inceput cu dezvoltarea retelei rutiere din Romania pentru asigurarea circulatiei rapide a marfurilor si oamenilor.In 1929 s-a infiintat Radio Bucuresti. A fost reorganizat invatamantul : 5 000 noi scoli primare, 11 000 noi invatatori, extinderea scolilor industriale, de comert, agricole.
     Sprijinirea agriculturii prin : revizuirea improprietaririlor, asanarea datoriilor agricole, lege de infiintare a 5 000 de banci populare la sate, alte organisme bancare nationale: Banca agriculturii romanesti, Creditul financiar rural, Creditul agricol; reorganizarea Casei Rurale si a Camerei Agricole, legea pentru Administrarea pescariilor si amenajari hidrotehnice( antiinundatii, desecari, irigari,etc), dezvoltarea legumiculturii, sericiculturii, viticulturii, infiintarea de silozuri, ameliorari funciare, mecanizare, plantarea drumurilor publice.
     S-au infiintat regii autonome pentru C.F.R., P.T.T., Conducte petrol, gaz metan etc. Au fost adoptate, uneori in premiera pentru Romania, legi deosebit de importante : de protectie sociala - contra cametei, contracte colective de munca( cu concedii de odihna platite), legea minelor, lege pentru protectia muncii indigene, infiintarea retelei de Oficii de ocrotire sociala( inclusiv farmacii si bai populare la sate), legi pentru organizarea organelor statului ceea ce a determinat pe multi sa o considere cea mai avansata guvernare democratica din estul Europei.
     In acelasi timp mica secta comunista o considera, conform directivelor Kominternului, " jandarmul credincios al puterilor imperialiste ( Anglia si Franta) impotriva primului stat al proletariatului, URSS, si a viitoarei revolutii in Balcani".
     La putin timp dupa demisia sa, Maniu a atacat puternic camarila regala, intr-un interviu dar, din ordinul Ministerului de Interne, intregul tiraj al ziarului Curentul, unde aparea interviul, a fost confiscat. Situatia era bizara - Ministerul de Interne il cenzura pe seful partidului de guvernamant. La fel ca si inainte cand un intreg guvern era sacrificat pentru a se da satisfactie unui functionar, fie el si superior.
     La scurt timp, guvernul Vaida va reprima cu forta armelor pe grevistii de la Atelierele C.F.R. Grivita din Bucuresti - actiune soldata cu 3 morti si 40 de raniti. Maniu nu a fost in nici un fel implicat in aceste represiuni. Relatiile sale cu seful guvernului erau mult racite si se vor rupe in curand.
     In martie 1933 regele declanseaza scandalul Skoda cu scopul de a-l compromite pe Maniu si de a slabi P.N.T.-ul. Dezamagit de lipsa de fair-play a primului ministru Vaida-Voievod, Maniu isi da demisia la 2 aprilie din functia de presedinte al P.N.T., care este preluata de Vaida-Voievod. Maniu devenea un simplu membru al partidului, al carui fondator fusese. Desi plecat de la conducere, si chiar din tara, el a continuat, direct ori prin interpusi sa ia atitudine fata de problemele romanesti. Oamenii care i-au ramas devotati au facut o vie agitatie contra camarilei regale si chiar a guvernului Vaida.
      La 9 noiembrie 1933, demisioneaza si guvernul Vaida, iar Maniu a pus aceasta existenta efemera pe seama "hidrei" care s-a incuibat in jurul tronului, reprezentand forte oculte ce impiedica o guvernare serioasa.
     El a facut observatia justa ca nu este vorba de o criza a parlamentarismului, asa cum speculau adeptii dictaturii, intrucat adevaratul vinovat era regele : " se pare ca ne apropiem de o criza a regimului monarhic, ceea ce ar fi o mare nenorocire."
     Noul guvern, condus de liberalul Duca, anunta alegeri pentru luna decembrie 1933. Vaida Voevod demisioneaza din postul de presedinte al P.N.T. oferindu-i-l lui Maniu, care insa refuza si-l propune pe Mihalache, propunere acceptata in unanimitate de catre conducerea partidului.
     La alegerile din decembrie 1933, P.N.T. obtine un rezultat similar cu cel anterior - 13,9 % din voturi. In perioada urmatoare Maniu isi dedica toate fortele pentru combaterea camarilei regale in discursuri parlamentare, interviuri, luari de opinie, memorii.
     In toata aceasta perioada Maniu nu a pierdut din vedere nici politica externa sustinandu-si opniile de la tribuna parlamentului.
     Dupa asasinarea lui Duca de citre legionari in decembrie 1933, si dupa efemerul guvern Angelescu, regele il aduce la guvernare pe liberalul Gh.Tatarascu care va guverna din ianuarie 1934 pana in finalul lui 1937. Tatarascu a fost deosebit de servil fata de rege si camarila regala abandonand principiile si programul liberal. Carol a continuat sa submineze regimul parlamentar slabind partidele mari prin sciziuni si incurajand miscarile extremiste, mai ales pe legionari.
     Maniu sesizeaza de la bun inceput manevrele regale si le combate cu energie. A criticat optiunile politice ale regelui, amestecul sau nepermis in viata politica a tarii, afirmatiile anticonstitutionale ale suveranului, trebuind sa tina piept atacurilor sustinatorilor camarilei.
     Continua in acest context campania contra lui Maniu, pe seama scandalului Skoda. Sunt acuzati apropiati de-ai lui, mai ales nepotul sau Boila, de coruptie, o comisie parlamentara de ancheta il acuza pe acesta ca ar fi incasat un comision de 64 de milioane de lei si ca a practicat un adevarat trafic de influenta pe cand era Maniu, unchiul sau, premier.
     Dar, de fapt, se urmarea lichidarea politica a lui Maniu. Insusi Maniu a comparut in fata comisiei de ancheta si a negat existenta vreunui scandal Skoda, aratand ca toata agitatia era o manevra odioasa.
     Maniu se intreba retoric cine are interesul sa lichideze politic un fost prim-ministru, sa faca de rusine statul roman ca ar fi avut in fruntea guvernului un presupus ticalos, sugerand astfel ca in spatele acestor manevre statea camarila regala. Arata totodata ca actiunile de acest tip nu il sperie si nu il schimba de la drumul lui.
      Pina la urma scandalul Skoda s-a incheiat prin achitarea celor trei persoane trimise in judecata si chiar guvernul Tatarascu, care facuse atata taraboi, a incheiat un nou contract cu firma Skoda.
     In februarie 1935, Vaida-Voievod paraseste P.N.T.-ul, marcand o reusita a manevrelor lui Carol si ale camarilei regale. El va fonda un nou partid, cu orientare extremista, Frontul Romanesc, pe care Carol spera, zadarnic, sa-l vada contrapus P.N.T.-ului.
     Se poate constata ca toata perioada de dupa 1930 a fost, de fapt, o lunga lupta intre cele doua persoane cheie ale politicii romanesti - Carol si Maniu, care s-au luptat fara menajamente, supraveghindu-se reciproc prin oamenii pe care-i aveau infiltrati in jurul celuilalt.
     Astfel, convorbirile telefonice ale lui Maniu erau interceptate de Ion Pitulescu, directorul general al P.T.T.R. care s-a pus in slujba camarilei, in vreme ce Maniu folosea informatiile puse la dispozitie de Grigore Filipescu, directorul general al Societatii de telefoane care intercepta convorbirile de la Palatul Regal si de la casa Elenei Lupescu.
     Iuliu Maniu nu ezita sa demaste public principala cauza a raului - Elena Lupescu. El a cautat sa imprime o anumita intransigenta in raporturile P.N.T. cu Carol al II-lea. Aici s-a izbit de optica diferita a lui Ion Mihalache, care era pentru o linie moderata, pentru un devotament desavarsit fata de Coroana, fapt pentru care a fost in repetate randuri atentionat, chiar si in public, de Maniu.
     A doua jumatate a anului 1935, a fost dominata de campania P.N.T. de rasturnare a guvernului Tatarascu. Atacul principal trebuia indreptat, in opinia lui Maniu,, contra camarilei regale care controla acest guvern, si contra tendintelor autoritariste ale lui Carol al II-lea.
     Mihalache nu s-a solidarizat cu Maniu in aceasta privinta ba mai mult i-a cerut sa isi suspende atacurile, Maniu s-a conformat acestei cereri, apreciind insa ca tactica lui Mihalache era eronata si sortita esecului.
     La debutul lunii noiembrie a avut loc un eveniment care a marcat mult P.N.T. - anularea preconizatei mari adunari cetatenesti din Capitala ce trebuia organizata de taranisti la 14 noiembrie 1935, anulare decisa de Mihalache la chiar cererea Regelui care i-a promis ca P.N.T.-ul va fi primul chemat la guvernare in cazul schimbarii de guvern.
     Istoricul Ioan Scurtu numeste decizia lui Mihalache drept o capitulare a P.N.T. in fata regelui, cu consecinte grave pentru viitor.
     Opinia publica a primit cu stupoare aceasta decizie. Nici Maniu nu a apreciat-o pozitiv, afirmand ca Regele nu s-a angajat in mod clar fata de Mihalache iar chemarea P.N.T. la putere era discutabila.
     Ca urmare a acestei decizii s-a constituit in partid o grupare centrista pro-carlista care cerea puteri sporite pentru rege in dauna partidelor. Liderul ei era Armand Calinescu, devenit tot mai ostil fata de Maniu.
     Maniu insusi s-a considerat absolvit de orice angajament si si-a reluat atacurile la adresa camarilei, deranjandu-l mult pe Mihalache care considera ca pericliteaza raporturile P.N.T. cu monarhul.
     De aceea Mihalache demisioneaza din partid, oferindu-i locul lui Maniu pentru a-l putea lasa sa promoveze tactica sa. Dar Maniu refuza oferta, cerandu-i lui Mihalache sa revina asupra demisiei si promitand ca nu-i va face greutati.
     Totusi tensiunile dintre cei doi au continuat, cu schimburi de replici, deseori in public,antrenandu-si si colaboratorii. Maniu acuza gruparea lui Mihalache de oportunism fata de rege in vreme ce Mihalache il acuza pe Maniu ca a lansat o rebeliune deschisa fata de Tron si o actiune de dezagregare a partidului.
     In vara anului 1936, la Vintu de Jos, cand aniversa prima sa alegere ca deputat, sub austro-ungari, Maniu avea sa-si reafirme optiunile democratice in fata unei mari multimi de oameni:
      " ... unii fac cu voie o mare greseala si anume, ei spun ca acei ce sunt democrati sunt bolsevici. Sunt democrat dar sunt cu tot sufletul si cu toata convingerea in contra comunismului, in contra bolsevismului... Dar daca sunt contra comunistilor, apoi sunt si in contra dictaturii. Cu nici un pret si la nici un caz, noi la dictatura nu ne supunem... dar de ce ? Fiindca DICTATURA E IMORALA, e contra drepturilor oamenilor si e periculoasa."
     Regele Carol profita de conflict si lanseaza ideea ca P.N.T. va fi chemat la putere doar cu pretul anihilarii lui Maniu. Din fericire, nu s-a ajuns pana aici dar, la debutul anului 1937, Mihalache isi anunta din nou demisia in favoarea lui Maniu,avand in vedere iminenta unei schimbari de guvern.
     Maniu refuza din nou asigurandu-l de loialitatea sa. A doua zi Congresul partidului ii reinnoieste mandatul lui Mihalache in fruntea P.N.T. cu inca patru ani.Pentru a nu sta in calea conducerii partidului, Maniu decide sa isi suspende un timp activitatea politica si sa se retraga la Badacin si in strainatate, desi afirma convingerea ca "succesorul lui Tatarascu va fi Tatarascu"
     La Karlsbad a avut o discutie interesanta cu Madgearu si cu Titulescu pe aceasta tema, reprodusa ulterior de Aurel Leucutia. La afirmatiile lui Madgearu ca regele este gata sa-i dea guvernul lui Mihalache cu conditia potolirii lui Maniu, care critica acerb camarila regala in presa si in discutii publice si particulare, Maniu ar fi dat urmatorul raspuns :
      " Nu cred ca regele sa aiba de gand sa-l aduca la guvern pe Ion Mihalache, nici la toamna, nici alta data, in fruntea unei formatiuni national- taraniste. ..Iata cum vad eu lucrurile : regele inca in anul 1931 a abandonat numirea unui guvern parlamentar-constitutional...Dvs va inchipuiti ca regele va da puterea unui sef de partid taranesc ? Pentru ca acesta sa-si faureasca un parlament in majoritate, cu principii democratice ? Va inselati amarnic. Repet : Carol II nu are de gand sa-l aduca pe Mihalache. El isi pregateste formula favorita, a dictaturii personale."
     Timpul avea sa dovedeasca faptul ca tactica lui Mihalache de menajare a regelui a fost gresita. Carol al II-lea i-a solicitat intr-adevar lui Mihalache sa formeze un guvern dar i-a conditionat aceasta de primirea in cabinet a doi oameni de baza ai regelui- Vaida Voievod si Gabriel Marinescu, membru marcant al camarilei, promotorul scandalului din ianuarie 1933 care a dus la demisia lui Mihalache si apoi a intregului guvern Maniu de atunci. Mihalache refuza si discutiile esueaza iar regele va incredinta in cele din urma mandatul tot lui Tatarascu. Astfel se implinea inca o premonitie a lui Maniu.
     Se anunta noi alegeri parlamentare pentru finalul anului 1937. In noile conditii Mihalache isi anunta irevocabila demisie cedand locul lui Maniu. Maniu nu a mai refuzat deoarece era evident esecul liniei politice urmate de Mihalache. Maniu considera ca a sosit timpul atacurilor directe la adresa regelui.
     Discursul tinut de Maniu in fata liderilor P.N.T. este elocvent in acest sens:
      " Trebuie sa spun ca n-am crezut in viata mea ca mi se va da o astfel de comanda si n-am crezut niciodata ca tara romaneasca va ajunge in asa grea situatie incat eu va trebui sa primesc sa satisfac unei comande atat de departe de gandul meu, de straduintele mele... intr-adevar gasesc ca a sosit un moment de suprem pericol pentru natiune si tara romana, a sosit momentul tragic cand se pun in joc, in cumpana toate rezultatele obtinute de generatii...Am spus ca m-am hotarat sa primesc acest post de comanda pentru ca gasesc ca tara este la grea raspantie. Tara noastra este scena unor contraziceri si paradoxe revoltatoare, insuportabile...Traim...sub un regim dictatorial si intreaga tara se prezinta ca o cazarma...Stam sub stare de asediu, sub cenzura. Suntem condusi cu decrete legi... prin care se incheie contracte, se instraineaza averea nationala si bunuri ale statului... dictatura e declarata pe fata fara nici un fel de rezerva... o bataie de joc la adresa demnitatii nationale... o ofensa adusa drepturilor politice si cetatenesti ale poporului nostru...".
     Ca remedii el propune :
      " Trebuie in materie interna sa cautam inlaturarea acestor paradoxe, a acestor echivocuri si punerea in fiinta a unui sistem de guvernare sincera, serioasa, categorica si devotata intereselor superioare ale natiunei si tarii romanesti...trebuie inlaturat inainte de toate sistemul dictatorial care ne umileste..."
     In materie externa, trebuie sa inlaturam echivocul acesta insuportabil care pluteste asupra tarii... si acea neincredere cu care este privita Romania in toate taberele, indiferent in ce cercuri de interese internationale se gasesc. Trebuie ca manifestarile noastre... sa fie sincere, adevarate, deschise, clare si fara echivocuri. Aliantele pe care le avem sa fie pastrate cu sfintenie...Sa imprastiem atmosfera ce pluteste deasupra capului nostru ca natiunea noastra ar putea sa lucreze in dos, infidela si cu surprinderi..."
     Si la final un sfat pentru monarh :
      " Noi stim ce inseamna pentru tara noastra regalitatea. Noi stim ce servicii imense a adus dinastia noastra stralucita tarii noastre... Il rugam pe regele Carol sa inlature din jurul sau sfatuitorii si apropiatii nechemati care n-au nimic a face cu natiunea. Si-l rugam sa nu asculte de sfaturile lor false..."
     In incheiere Maniu isi reafirma atasamentul fata de partidul sau :
      " Eu sunt adanc convins ca partidul acesta, in care m-am nascut si in care vreau sa mor, are cele mai sanatoase si cele mai potrivite vederi si metode pentru a asigura prosperitatea tarii noastre si vesnica ei dainuire."
     Primul act politic important il va face contactandu-l pe liderul legionarilor- Corneliu Zelea Codreanu, care inca de catva timp curta P.N.T.-ul si pe Maniu pentru o lupta comuna contra regelui. La 25 noiembrie 1937 se anunta incheierea faimosului pact de neagresiune intre P.N.T. si legionari la care au aderat si partide mai mici - liberalii lui Bratianu si agrarienii lui Argetoianu.
     Subiectul pactului era angajamentul partilor de a nu se ataca reciproc si de a se uni in lupta pentru apararea libertatii si a corectitudinii alegerilor. Obiectivul principal urmarit de Maniu era esecul electoral al guvernului Tatarascu, devenit guvernul personal al lui Carol.
     Maniu afirma : " mi se pare comic ca oamenii sa discute despre dreapta si stanga, cand ar trebui sa vorbim cu totii cum sa o scoatem pe d-na Lupescu din tara, care a incurcat complet lucrurile si care cat este in situatia de azi in fruntea camarilei, impiedica orice politica sanatoasa, fie de dreapta fie de stanga."
     Si cu alta ocazie : "Ce vrem noi ? Sa respingem, sa desfiintam dictatura care este deja in fiinta si sa impiedicam dictatura care vrea sa fie maine".
     Efectele incheierii pactului au fost observate de H.Prost : " Pentru ca opozitia controleaza operatiunile electorale si gardistii sunt foarte vigilenti, guvernul nu-si poate folosi toate mijloacele prin care politia si administratia reusesc sa faca niste alegeri bune."
     Alegerile s-au soldat cu esecul sistemului pluripartidist din Romania interbelica pentru ca voturile au fost foarte dispersate si nici un partid nu a reusit sa obtina minimum 40 % din voturi ca sa poata lua prima electorala ce i-ar fi permis obtinerea majoritatii in Adunarea deputatilor si formarea guvernului.
     Rezultatele au fost urmatoarele : P.N.L.(Tatarascu) - 35,9 %( o victorie din acest punct de vedere a lui Maniu), P.N.T. - 20,4 %, Garda de Fier - 15,6 %,Partidul National Crestin(Goga-Cuza)- 9,15 %. Sub pretextul anihilarii pericolului extremismului, reprezentat de legionari, tot mai activi dupa marele lor succes electoral, regele il aduce la putere pe Goga, ceea ce Maniu a primit cu mare indignare ca fiind " o provocare directa la adresa natiunii" un nou guvern personal, dupa ce tara a respins guvernul personal al d-lui Tatarascu."
     De remarcat ca, in fata deciziei regelui de a incredinta formarea guvernului lui Goga, intuita corect de Maniu ca un preambul la instaurarea dictaturii personale a monarhului, liderul national- taranist s-a gandit si la varianta rezistentei civice spunandu-i lui Codreanu, care se pregatea sa mearga sa schieze la Sinaia, urmatoarele :
      " Rau faci, acum nu-i timp de sport. Eu sunt de parere ca dusmanul, ce-i drept este lovit crunt dar nu este distrus. Trebuie deci continuata lupta. Trebuie sa iesim in strada, sa ocupam Piata Palatului si sa nu ne retragem de acolo pana ce regele nu se va da batut."
     Dar situatia politica ia o turnura neasteptata - regele decide dizolvarea noului parlament chiar inainte de a se intruni si anunta noi alegeri pentru martie 1938. Alegerile nu au mai avut loc niciodata.
      Memoriul adresat cu aceasta ocazie regelui Carol contine analize, avertismente si sfaturi:
      " Guvernul este obligat sa recurga la masuri anticonstitutionale sau ilegale. Astfel, a propus dizolvarea Corpurilor legiuitoare inainte de a se fi intrunit si inainte de a fi incercat o grupare oarecare a trimisilor Natiunii, ceea ce inseamna in fond anularea alegerilor, o adanca ofensa adusa corpului electoral... Legifereaza pe cale de decrete-legi, care nu sunt justificate nici de vreo delegatie data de Parlament...nici de un drept de necesitate de ordin national..."
      Dupa ce prezinta un tablou al degradarii vietii economice a tarii ca urmare a acestei situatii politice instabile, Maniu continua profetic :
      " Regimurile totalitare nu se mai mentin intre granitele lor. Ele au devenit ca si comunismul, forte de expansiune in afara... Crearea unui regim totalitar intr-o tara este pentru ele un succes diplomatic, care le dispenseaza de nevoia unui razboi victorios...
      In razboiul de ideologii de astazi... statele mijlocii sau mici sunt sacrificate. Intelepciunea cere sa se fereasca cu grija de a opta pentru orice ideologie, fie ea de extrema dreapta, sau de extrema stanga...
     Nici in cazul cand statele totalitare ne-ar oferi vreo garantie pentru frontierele noastre, optiunea pentru ideologia lor nu ar putea gasi o scuza. Dar ele nu ne ofera si nu ne vor oferi noua, care traim pe baza tratatelor, nici un fel de garantie, fiindca esenta politicii lor este revizionista si imperialista. Chiar daca nu ar implica mutilare materiala a hotarelor noastre, ea ar insemna sfarsitul independentei noastre politice si economice."
      Cu o remarcabila precizie, Maniu avertizeaza asupra intereselor in zona ale regimurilor totalitare din axa Roma-Berlin :
     
     " Dar au nevoie de expansiunea in Europa pentru necesitatile lor vitale, in caz de conflagratie generala. Asezata pe hotarul dintre cele doua ideologii ostile, care framanta azi continentul, nici o tara nu are o pozitie mai periculoasa de cat Romania. Bogata in materii prime, indispensabile pacii ca si razboiului, nici o tara nu ofera o mai mare ispita ca Romania. A opta pentru una din ideologiile ireductibil dusmane, ar insemna pentru tara noastra sa starneasca primejdia de la apus sau cea de la rasarit."
     Avertizeaza in continuare :
      " Ori ce om de stat prevazator trebuie sa se cutremure la perspectiva unei Spanii romanesti, unde la adapostul razboiului civil, sau al conflagratiei generale, ar trebui sa se hotarasca pe pamantul stropit cu sangele stramosilor, soarta conflictului dintre ideologia comunista si anticomunista. "
     Si din nou o premonitie :
      "Ma socot mai dator decat oricine sa intervin cand vad ca se apropie o catastrofa asupra tarii si a domniei Majestatii Voastre..."
     La finele lui 1937 regele repurteaza un nou succes asupra P.N.T. reusind sa determine o noua ruptura, de amploare- o parte a centristilor, in frunte cu Armand Calinescu, a intrat in guvernul Goga. La crererea lui Maniu acestia au fost imediat exclusi din partid.
     Totodata, Maniu se distanteaza de legionari datorita atacurilor lor la adresa democratiei si a politicii externe franco-engleze.El afirma iresponsabilitatea celor care vor sa mearga alaturi de Germania- expansionista si inamica a pacii mondiale.
     Astfel, la Cluj, la 28 ianuarie 1938, isi reafirma atasamentul fata de democratiile apusene :
      " ... Sunt adanc intristat ca pe chestiuni atat de mari cum este aceea a democratiei si a politicii externe franco-engleze, sunt in categorica contrarietate cu domnia sa ( cu Codreanu- n.n.)... Este direct criminal acel roman care, indirect sau direct vrea sa duca politica externa in orbita politicii germane. Caci aceasta este expansionista, revizionista si primejdioasa pentru pacea mondiala... ne pericliteaza mentinerea hotarelor noastre, ne arunca in valtoarea unui razboi. Vrem pace si trebuie sa mergem cu cei care vor, la randul lor, pacea..."
     Maniu se indreapta catre liberalii lui Bratianu cu care discuta pe 6 februarie 1938 despre eventualitatea unui bloc al opozitiei democratice. Acest bloc ar fi urmat sa se numeasca "bloc constitutional". Crearea unei largi aliante a opozitiei unite, cu speranta castigarii alegerilor promise pentru luna martie 1938, a fost discutata si la intalnirea din 6 februarie 1938 dintre Maniu si o delegatie a Uniunii Democratice ( formatiune umbrela a comunistilor) condusa de A.Joja, V.Bagu si B.Radulescu. Se preconiza chiar o lista unica, ceea ce a alarmat camarila regala si a grabit decalarea loviturii de stat pentru ziua de 11 februarie.

III. Confruntarea cu dictaturile

      III.1. Impotriva dictaturii carliste

     Nu s-a mai putut face nimic, deoarece pe 10 februarie, regele demite guvernul Goga, care incercase o intelegere secreta cu legionarii, si instaureaza dictatura personala. Maniu nu actioneaza pentru impiedicarea loviturii de stat si prefera sa-l lase pe rege sa-si duca la capat experienta, nu fara a nu-l avertiza profetic :" Majestate, faceti o neiertata greseala ale carei consecinte sunt incalculabile".Asumand aceasta raspundere personal, M.Voastra va expuneti inutil si riscati chiar tronul."
     Maniu, impreuna cu Goga, au fost singurii fosti premieri care au refuzat sa faca parte din noul guvern al dictaturii regale.
     Unul dintre primele acte ale noii dictaturi regale a fost decretul regal privind dizolvarea tuturor partidelor politice. La acest decret Maniu avea sa replice : " Partidele sunt expresia unei necesitati organice a vietii de stat moderne. Curentele de idei si sentimente, complexul de interese materiale si morale ale unei natiuni, nu sunt un produs artificial al vietii omenesti, ci stadiul unei evolutii nationale, sociale si economice.Ele nu sunt create prin legi, si prin urmare, nu pot fi desfiintate prin lege".
     In legatura cu interzicerea partidelor sub Carol, istoricul Keith Hitchins apreciaza: "Imediat dupa promulgarea decretului din 30 martie, Iuliu Maniu si Constantin Bratianu au declarat ca partidele lor isi vor desfasura activitatatile la fel ca inainte si au sugerat ca toate partidele si gruparile sa elaboreze un memoriu de protest, punand sub semnul intrebarii constitutionalitatea masurii. Protestul nu a mers mai departe, insa raspunsul ferm al lui Maniu si Bratianu fata de Carol a avut rezultate. Carol a luat in serios avertismentul lor si a tratat cu mare grija cele doua partide. Liderii partidelor aveau legaturi nestingherite cu organizatiile lor din provincie, iar ziarele lor continuau sa apara... Relatia dintre cele doua mari partide si Carol semana cu un armistitiu, intrucat fiecare parte isi consolida pozitia pentru momentul in care vor fi reluate ostilitatile si va avea loc confruntarea decisiva."
     Iuliu Maniu se vede nevoit sa-si asume puteri depline, pentru conducerea partidului, alaturi de un numar mic de colaboratori - Ion Mihalache, Ghita Pop, N.Lupu, Mihai Popovici"El decide ca toti taranistii care acceptau demnitati din partea dictaturii sa fie considerati demisionati din partid din momentul investirii lor. S-a aplicat aceasta metoda pentru Mihai Ralea, Mihail Ghelmegeanu, Petre Andrei.
     Rezolutia P.N.T. din 1 februarie 1938 aproba atitudinea si pozitia lui Maniu:
      " ...Revizuirea Constitutiei prin Decret, inlaturarea Parlamentului si guvernarea la adapostul starii de asediu si a cenzurii prin decrete-legi, fara nici un fel de control, precum si suspendarea activitatii partidelor constituie o adevarata lovitura de stat impotriva careia natiunea trebuie sa protesteze si sa actioneze cu ultima energie...
     Ne gasim astfel in fata unei dictaturi fatise... incercand sa tarasca pe panta politicii nu numai biserica ci si armata...
     Actualul guvern format din personalitati care au incetat de mult de a reprezenta curente populare si a caror grupari au fost sistematic respinse de Corpul electoral, nu poate constitui un Guvern de Uniune Nationala..."
     In consecinta conducerea P.N.T. a aprobat unanim atitudinea presedintelui Maniu de a refuza participarea la guvernul dictaturii regale si l-a mandatat pe Iuliu Maniu, reinnoindu-i deplinele puteri, sa conduca partidul in noua conjunctura si cu metode adaptate situatiei, avand in vedere interesul tarii.
     Iuliu Maniu, ca presedinte si Virgil Madgearu, ca vicepresedinte, au trimis in legatura cu aceasta situatie, la data de 19 februarie 1938, catre presedintii organizatiilor judetene, urmatoarea scrisoare :
     
     
     " Formarea guvernului zis de Uniune Nationala este de fapt intrarea intr-un regim de dictatura regala. Partidele politice nu sunt dizolvate, dar, guvernul prin masurile luate, urmareste sa suspende orice activitate politica, facand aproape imposibila orice manifestare de partid.
      Constienti de primejdia la care este expusa tara, daca acest regim ar dainui, avem datoria sa rezistam si sa pastram intacta organizatia partidului nostru pentru a fi in stare sa ne luam raspunderea, cand se va face din nou apel la noi, ca sa restabilim ordinea constitutionala si sa salvam tara."
     Si urmeaza aceste fraze ce s-au dovedit curand profetice:
      " Socotim ca acest moment nu poate intarzia deoarece guvernul prin structura sa si prin scopul urmarit cat si prin metodele de guvernare anticonstitutionale si ilegale, este condamnat la o existenta efemera."
     Cat despre activitatea viitoare se spune :
      " Avem datoria sa rezistam si fiecare membru al partidului este obligat sa continue a activa ca si inainte. Veti mentine deci cluburile si casele de sfat... Comitetele isi vor continua activitatea conform statutelor. Se recomanda chiar o extindere si o intensificare a activitatilor comitetelor locale... Veti primi ulterior instructiuni corespunzatoare."
     Scrisoarea ii absolva pe toti cei care, fiind functionari publici, le era interzisa apartenenta politica, deci cei "cari prin masurile recente luate de guvern au fost pusi intr-o situatie dificila".
     Acestia, mai putin profesorii universitari, erau considerati absolviti si demisionati din oficiu, prin forta majora. Se dau instructiuni detaliate cu privire la aceste cazuri.
     In legatura cu preconizatul plebiscit, Maniu da urmatorul comunicat la 20 februarie :
      " Asta noapte tipografiile din Capitala au cules Decretul referitor la o noua organizare a Statului Romanesc.
     Lovitura de stat era asteptata si anuntata.
     Partidul National Taranesc socotind ca atare zisul decret declara ca nu-l considera ca o Constitutie a tarii.
     
     El are putere numai in masura in care poate sa-l impuna puterea executiva.
      Acest decret reprezinta o rapire a drepturilor poporului pentru care el a sangerat si care i-au fost acordate in timpul cand cu viata si cu sangele lui, a faptuit Unirea tuturor romanilor intru aceleasi hotare."
     In continuare Maniu protesteaza impotriva "farsei" plebiscitului organizat in pripa, in numai patru zile, de regimul carlist " sub stare de asediu si cenzura si cu regimul de azi al presei, care face imposibila libera manifestare a vointei populare."
      Maniu avertizeaza ca raspunderea acestui decret o poarta si ministrii "care au cutezat sa contrasemneze" incalcandu-si juramantul pe Cruce si pe Scriptura, violand demnitatea natiunii, hotararile de unire de la 1918 ale provinciilor si Constitutia.
      Dupa ce ii caracterizeaza drept ciocli ai libertatii si ai drepturilor cetatenesti, manifestul lui Maniu apeleaza la membrii P.N.T. sa boicoteze plebiscitul.
     Atunci cand intentiile dictatoriale ale regelui au devenit limpede, liderii partidelor istorice, Maniu si Bratianu, au intrat in alerta, de teama unei alunecari spre un regim represiv excesiv, teama alimentata de zvonuri insistente despre iminenta exterminare a lui Maniu, mai ales. Reactia lor va fi vehementa.
     La 16 februarie Maniu ii scrie noului prim-ministru, patriarhul Miron Cristea. Adresandu-i-se cu expresia "iubite amice", Maniu, dupa ce repeta refuzul facut cererii regelui de a intra in guvernul condus de patriarh, incearca sa-i deschida ochii asupra operei de distrugere a democratiei pe care inaltul ierarh o gira in acele zile.
     Formularea este clara si starneste emotia cititorului:
      " M.S. Regele mi-a comunicat ca guvernul prezidat de Tine va inlatura Parlamentul, va guverna prin decrete-legi, va modifica Constitutia prin Decret si va suspenda partidele. Nu aveam nici o indoiala ca Majestatea Sa va proceda la infaptuirea planului sau urmarit de atatia ani, de a institui o dictatura regala, care fireste va putea trece, foarte usor intr-un despotism. Masurile luate pana acum de guvern, justifica intru toate prevederea mea si sunt perfect informat, ca opera catastrofala inceputa se va continua cu dramatica repeziciune."
     Il avertizeaza pe patriarh asupra gravelor semnificatii si cumplitelor consecinte ale implicarii sale in aceste evenimente :
      " ... ma cutremur la gandul ca drepturile Natiunii Romane, dobandite cu atatea jertfe... sa fie distruse, cu colaborarea si sub patronajul celui mai inalt Preot roman."
     Tonul textului devine tot mai grav :
      " ... se savarseste o lovitura de stat, in urma careia vor fi distruse valori sufletesti, poate vieti omenesti, si-mi cuprinde sufletul o adanca tristete, ca aceasta schimbare de lucruri se intampla cu protectiunea Patriarhului Romaniei, care este ardelean, un fost prieten politic, fiu de iobag, care a ajuns Patriarh cu activa mea colaborare si in urma actiunii mele personale. "
     Avertismentul devine tot mai categoric :
      " Da-mi voie sa afirm, cu toata hotararea, ca ...nu ai dreptul sa dai lovitura de moarte prin colaborarea Ta, acelor drepturi si sa iei o raspundere istorica continuand opera Ta, ca Prezident de Consiliu... care duce la dezmintirea intregilor traditii ardelene, a activitatii Tale din trecut, a colaborarii noastre din acel trecut...
      Gandeste-te ca un fiu al Ardealului nu poate sa prezideze opera de rapire a drepturilor taranilor din Vechiul Regat, care s-au jertfit cu sutele de mii pentru ca dezrobind pe ardeleni sa se dezrobeasca si pe ei."
     Maniu isi reafirma hotararea de a lupta pana la capat pentru libertate si democratie : " Cat ma priveste, voi lupta pentru apararea vietii constitutionale si democratice a tarii si pentru asigurarea hotararilor de la Alba Iulia, cu suprema incordare, cu ori ce risc si cu ori ce jertfe... Nu sunt singur. Poporul Roman, Tara, sunt cu mine in aceasta chestiune."
     In incheiere, Maniu demasca inca o data caracterul oligarhic, aventurier si anacronic al carlismului:
      " ... o dictatura care nu este pusa in serviciul unei idei mari, generoase si nu se intemeiaza pe un curent popular, ci serveste un cerc de interese condamnabile si stari profund imorale, este dinainte condamnata... nu e permis sa ingroape sub ruinele ei si cea mai inalta autoritate bisericeasca..."
     In legatura cu decizia autoritatilor carliste de ridicare a inamovibilitatii magistratilor, Maniu avea sa declare la Cluj in fata unor ziaristi:
      " ...Fiecare cetatean constient trebuie sa condamne cu ultima energie aceasta masura care ataca in temelia sa soliditatea organizatiei si administratiei de stat. Este un pas dureros spre anarhizarea organismului de stat. Independenta magistraturii este ultimul rezultat al civilizatiei intruchipate intr-un stat modern a carui baza este justitia. In special in Romania, asigurarea independentei justitiei prin inamovibilitate s-a atins dupa multe si grele lupte politice si a unor experiente triste facute de buni patrioti de pe vremea cand nu era introdusa aceasta institutie absolut necesara intr-un stat de drept...
     Nu pot decat sa protestez cu toata hotararea impotriva atentatului ce se savarseste in contra cetatenilor, in contra magistratilor si functionarilor si in contra insusi a organismului de stat prin aceasta masura adanc jignitoare."
     In continuare se refera la nulitatea noii masuri, ca si a noii Constitutii, intemeiate exclusiv pe forta brutala a executivului.
      Maniu afirma :
      " Nu numai ca democrat convins si ca unul care sunt legat cu toata firea mea de respectul legalitatii, ci si ca om care a trebuit sa ma ocup de evolutia statelor moderne... sunt adanc ingrijorat de soarta tarii noastre care a devenit teatrul unor capricii si experimentari cari usor pot duce la adanci zguduiri ale fiintei noastre nationale. Ma mir mai ales ca Patriarhul tarii ia asupra sa o raspundere atat de grea, lasand prada intamplarilor politice una din cele mai fundamentale institutii ale tarii : magistratura."
     In incheierea declaratiei sale, Maniu nu se teme sa vorbeasca despre inlaturarea regimului carlist:
      " Evident ca va trebui sa ne unim fortele, toti acei care suntem devotati democratiei si constitutionalismului ca sa inlaturam dictatura ce stapaneste astazi tara noastra, ceea ce sunt sigur ca nu va fi prea greu, deoarece ii lipsesc bazele necesare oricarei dictaturi ca sa dainuiasca : popularitatea si autoritatea acelor cari o instituiesc."
      In martie 1938, cind se profila interzicerea partidelor politice, inclusiv a P.N.T., Maniu si Madgearu trimit o noua adresa sefilor de organizatii judetene in care ii indeamna la continuarea activitatii :
     " ... Stim ce se urmareste cu orice pret - dizolvarea Partidului National Taranesc. Trebuie sa protestam cu ultima energie in contra acestor tendinte neromanesti... Este de presupus ca acest regim de rapire a celor mai elementare drepturi acordate natiunei nu va dura mult. Ar fi insa o grava eroare daca intre timp noi am sta in pasivitate..."
      Promulgarea noii Constitutii, la debutul lunii martie, si introducerea starii de asediu il determina pe Maniu sa protesteze public, intr-un discurs, care este insa cenzurat de regim.
     Cind inevitabilul- interzicerea partidelor politice- s-a produs, la 30 martie 1938, Iuliu Maniu a protestat printr-un comunicat dat publicitatii :
      " Partidele politice au izvorat din necesitatea de reprezentare a curentelor de opinii, cari framanta diferitele straturi ale populatiei... partidele politice nu pot fi desfiintate prin decrete... nu putem considera rostul nostru istoric in evolutia statului ca incheiat in urma unui decret lege neconstitutional si in consecinta nu ne socotim dizolvati, ci ne simtim obligati a continua activitatea noastra...
     Constatam cu durere ca Partidul National Taranesc, care in vechea lui forma ca partid national ... a fost dizolvat de guvernul maghiar... in 1895 pentru istorica lupta de desrobire a neamului, este dizolvat de data aceasta de un guvern romanesc din cauza luptei ce duce pentru democratia nationala, pentru desrobirea sociala si economica a taranimii si pentru inlaturarea dictaturii."
     Maniu se pronunta impotriva represiunilor indreptate contra legionarilor si ii ia apararea Capitanului in cursul procesului intentat lui Codreanu iar la aflarea asasinarii lui a protestat energic si a trimis un memoriu regelui cerand "pedepsirea guvernului asasin".
     Ca urmare a situatiei create de adancirea regimului dictatorial al regelui Carol, Maniu initiaza un "Memorand al romanilor din Transilvania" care va fi prezentat regelui la 15 decembrie 1938. Dupa ce face un istoric al sperantelor puse de populatia transilvana in unirea din 1918, al dezamagirilor reiesite din frecventele incalcari ale actelor unirii, dupa ce prezinta tendinta de marginalizare si ignorare a drepturilor ardelenilor, memoriul se indreapta cu virulenta impotriva dictaturii regale.
     Cateva extrase sunt relevante pentru atmosfera textului :
      " ..Aceasta Constitutie ( cea carlista - n.n.) calca pactul fundamental din Alba Iulia, ce sta la baza unirei. Despuie jertfa celor 800 000 si razboiul insusi de sensul lor real...Un Stat care pentru motive interne introduce dictatura este un Stat slab. Romania n-are nevoie de dictatura...Minoritarii la noi nu numai ca nu se plang, ci din contra dictatura, care nu e iubita de Romani, pare a se sprijini tocmai pe dansii. Atunci nu cumva am introdus-o tocmai contra Romanilor ? Ar fi prea trist. Ar insemna saparea temeliilor noastre tocmai prin Romani."
     In decembrie 1938 este infiintat partidul carlist, Frontul Renasterii Nationale. Maniu il considera neconstitutional precizand ca infiintarea unui partid unic se incalca drepturile cele mai elementare ale cetatenilor, garantate de toate Constitutiile incepand cu cea de la 1866, iar activitatea politica se transforma intr-un monopol de stat care va promova favoritismul si coruptia.
      Conform lui Maniu, toti taranistii trebuie sa adopte o atitudine de rezistenta categorica, neparasind crezul partidului lor, iar cei care se inscriau in noul partid unic deveneau tradatori ai idealurilor democratice fiind exclusi din partidul prezidat de el.
      Desi a devenit, conform noii Constitutii, senator de drept, a refuzat sa-si exercite mandatul "spre a nu colabora nici macar in calitate de opozitie cu un regim care pentru noi era absolut evident ca va duce tara la dezastru extern si intern sigur."
      Maniu ia atitudine imediat fata de cruntele represiuni antilegionare, dezlantuite de autoritati, dupa asasinarea primului ministru carlist Armand Calinescu,de la 21 septembrie 1939, adresand regelui un memoriu prin care solicita sanctionarea celor vinovati.
      In privinta politicii externe se pronunta, in memoriile adresate regelui, impotriva apropierii de Germania si pentru continuarea legaturilor cu Anglia si Franta.
      La 1 septembrie 1939 izbucneste al doilea razboi mondial. Prin aplicarea Pactului sovieto-german tara este izolata pe plan international. Maniu ii scrie regelui cerandu-i restabilirea regimului democratic, ca singurul capabil sa asigure coeziunea si unitatea poporului in fata pericolelor tot mai clare.
      In fata gravelor amenintari la adresa tarii regele incearca o solutie de ultim moment, nerealista in contextul dat, denumita de catre el "reconciliere nationala". Liderii Maniu si Bratianu au respins insa aceasta solutie in care au vazut doar o tactica a regelui de mascare a regimului dictatorial.
      La inceputul anului 1940, Carol al II-lea se orientaza spre unirea fortelor politice ale tarii in jurul sau.Maniu refuza colaborarea cu dictatura regala dar accepta numirea lui Mihalache pe post de consilier regal intrucat aceasta functie nu-l obliga pe apropiatul sau decat la expunerea propriilor convingeri atunci cand i se cerea.
      Abandonarea Basarabiei si Bucovinei in mainile sovieticilor, primite cu indignare de romani,il determina pe Maniu sa adreseze, impreuna cu alti oameni politici, intre care Iorga, Gh.Bratianu, Mihalache si A.C.Cuza, o scrisoare de protest, catre Corpurile legiuitoare, in care era condamnat ultimatumul sovietic dar si cedarea teritoriilor.
      In ziua de 4 iulie face parte dintr-o delegatie de 12 fosti premieri care se prezinta intr-o audienta colectiva la Palat cerand regelui sa revina la regimul democratic si sa constituie un guvern de uniune nationala. In loc de asta regele i-a invitat pe liderii politici primiti in audienta sa se inscrie in Partidul Natiunii.
      La presiunile germano-italiene pentru cedarea unei parti din Ardeal catre Ungaria, Maniu si alti lideri politici semneaza un apel adresat atat opiniei publice internationale cat si conducatorilor Germaniei si Italiei in care afirma ca granitele Romaniei cu Ungaria nu sunt doar o simpla consecinta a tratatului de la Trianon ci ele n-au facut decat sa confirme, incomplet de altfel, realitatile etnice ale poporului roman.
      In alt memoriu, adresat presedintelui Consiliului de Ministri al Romaniei, Maniu se pronunta impotriva oricarui fel de negocieri in problema granitelor.
      In fata dictatului de la Viena, in noaptea de 30 spre 31 august 1940, invitat la Consiliul de Coroana, Maniu are o discutie particulara cu Carol al II-lea caruia ii cere sa abdice.
      La sedinta care a urmat Maniu a facut un aspru rechizitoriu politicii guvernului si avand calitatea de fost presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei a precizat ca unirea Ardealului cu tara mama nu a fost intemeiata pe tratatul de la Trianon ci a fost o consecinta a dreptului de autodeterminare a poporului roman din Transilvania manifestat liber, la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.
      El a mai precizat ca, din punct de vedere a dreptului, semnatura acelui regim nuare nici o valoare el nefiind rod al vointei cetatenilor ci al unei lovituri de stat, neavand nici un mandat de la natiune si nici o legatura de drept cu cetatenii Romaniei.
      Impotriva dictatului de la Viena au loc mari manifestatii pe intreg teritoriul tarii, mai ales in Transilvania unde multi participanti au cerut ca Maniu sa ia conducerea luptei de aparare. La Cluj chiar se constituie "Comitetul pentru afirmarea vrerilor Transilvaniei" care il proclama presedinte pe Iuliu Maniu.
      Maniu a inteles ca o eventuala rezistenta romaneasca ar fi putut provoca o reactie germana cu consecinte dezastruoase pentru tara si de aceea se limiteaza la anuntul unei mari manifestatii de protest la Alba Iulia pentru ziua de 15 septembrie.
      De asemenea trimite telegrame lui Hitler si lui Mussolini in care protesteaza impotriva sentintei arbitrare de la Viena care a nesocotit principiul nationalitatilor si cele mai elementare norme de drept.
      In cursul zilei de 1 septembrie are o intrevedere cu generalul Antonescu, caruia regele ii ceruse sa rezolve criza politica si sa restabileasca ordinea in tara. Cei doi convin sa actioneze pentru detronarea regelui si formarea unui guvern de uniune nationala.
      Despre acest moment controversat, istoricul Hitchins opineaza:
      " El ( Carol -n.n.) nu a intuit masura ambitiei lui Antonescu, nici profunzimea urii sale in ceea ce il priveste. Nu avea nici cunostiinta de faptul ... ca Antonescu si Maniu se intelesesera in cadrul unei intalniri secrete, din 1 septembrie, sa colaboreze pentru a obtine abdicarea lui Carol."
      Mai mult, in zilele de 2-4 septembrie 1940, Antonescu a dus tratative secrete cu Maniu, Bratianu si cu Horia Sima pentru a se constitui un guvern de uniune nationala. Avand informatii ca legionarii actioneaza numai cu directive de la Berlin, Maniu si Bratianu au ezitat sa formeze un guvern cu acestia, amanand discutiile pana dupa rasturnarea regelui.
      Dupa abdicarea regelui Carol, Maniu a comentat, intr-un amplu articol publicat in ziarul Universul, din 13 septembrie, prabusirea regimului carlist a carui cauza o vedea in "prapastia intre Coroana si Tara".
      In acest articol Maniu afirma :" Cauza abdicarii este conceptia sa generala de domnie autoritara, fara ideal, fara moralitate si busola sigura, in continua oscilatie oportunista. Regele Carol al II-lea s-a dovedit incapabil de a conduce tara si mai ales, de a o reface dupa dezastrul in care a impins-o."
      Prin contributia sa la abdicarea regelui Carol al II-lea, Maniu a obtinut una dintre cele mai mari victorii din cariera sa politica.
      Conformandu-se deciziei lui Antonescu de interzicere a manifestatiilor publice, Maniu a contramandat manifestatia de protest prevazuta pentru 15 septembrie la Alba Iulia. El se va preocupa in continuare de monitorizarea situatiei extrem de grave din nord-vestul Transilvaniei, inclusiv prin legaturile cu Emil Hatieganu, apropiat colaborator al sau, devenit din 14 septembrie 1940 presedintele Comunitatii nationale a Romanilor din Ungaria.
      Tot in scopul apararii romanilor din Transilvania ocupata se intemeiaza la Bucuresti la 6 octombrie 1940 asociatia "Pro-Transilvania" al carui presedinte a fost ales chiar Iuliu Maniu. ASTRA il va alege la congresul general din 24 noiembrie pe Maniu in Comitetul Central.
      Noi memorii catre Hitler si Mussolini trimite in ziua de 28 decembrie avertizand ca poporul roman nu se va impaca niciodata cu dictatul de la Viena si va lupta cu orice jertfe pentru anularea lui.

III.2. Impotriva dictaturii antonesciene

Intrarea primelor trupe germane in Romania, la 10 octombrie 1940, si semnarea de catre Antonescu, la 23 noiembrie acelasi an, a Pactului Tripartit ii ofera ocazia de a afirma, poate fortand un pic realitatea, ca Romania era o tara ocupata de Germania iar poporul roman nu putea fi facut vinovat de politica promovata de conducatori.
      In guvernul lui Antonescu, Maniu a refuzat sa intre, recomandand cateva persoane de mana a doua pe care generalul le-a refuzat cu exceptia lui D.Gerota, numit secretar general la Ministerul de justitie.
      La aflarea vestilor dureroase despre asasinatele din padurile Snagov si Strejnic, victime ale legionarilor fiind Virgil Madgearu, secretarul general al P.N.T. si Nicolae Iorga, Maniu, foarte afectat, ii scrie un memoriu de protest lui Antonescu in care caracterizeaza situatia interna ca fiind anarhica, aducand disolutia si ocuparea tarii,si cere generalului sa restabileasca securitatea vietii si averii in Romania.Trebuie precizat ca in urma acestor asasinate, Gerota a demisionat din guvern.
      Dupa preluarea intregii puteri de catre Antonescu si lichidarea statului national-legionar, Maniu atrage atentia ca organizarea plebiscitului din 2 martie 1941 este neavenita datorita starii de asediu si cenzurii, devenind un scrutin viciat aidoma celor carliste.
      Replica lui Antonescu la acest memoriu, si la altele, a venit imediat - el le ofera puterea pentru a face lucrurile mai bine. Dar Maniu nu s-a oferit sa-si asume vreo raspundere in acel context istoric.
      In cursul lunii februarie 1941 Maniu isi incheie ultimul sau testament prin care isi inchina sufletul Atotputernicului Dumnezeu, devotamentul sau il indreapta catre poporul roman iar averea sa o doneaza, aproape integral, Bisericii Romane Unite cu Roma, mai precis Capitlului greco-catolic al Episcopiei Unite de Oradea pentru scopurile ordinului de calugarite romane greco-catolice din care facea parte si sora sa, Cornelia.
      In iminenta unui razboi cu sovieticii, Antonescu cere colaborarea national-taranistilor la un cabinet de razboi, oferindu-i lui Mihalache functia de vicepremier dar acesta, la sugestia lui Maniu, a refuzat-o.
      La 6 si 18 iulie 1941 Maniu isi exprima satisfactia , in scrisori adresate lui Antonescu, pentru eliberarea Basarabiei si nordului Bucovinei de sub dominatia sovietica dar cere ca armata romana sa se opreasca la Nistru.
      Maniu si Bratianu au inceput sa-i adreseze lui Antonescu memorii prin care ii cereau sa scoata tara din razboi si sa conserve armata pentru viitoarea lupta cu Ungaria in vederea eliberarii Ardealului de nord-vest.
      Intrucat, Antonescu a hotarat sa continue razboiul in est, Maniu stabileste relatii cu diplomatii americani si britanici din Bucuresti, pentru a le cere sa transmita la Londra si Washington ca Romania era o tara ocupata de hitleristi si nu actiona conform propriei sale vointe.
      Despre aceasta situatie istoricul militar Alex Mihai Stoenescu are o viziune originala- Maniu este vazut de el ca un agent de influenta, cel mai important, al puterilor anglo-saxone in Romania, fiind sprijinit pentru a infiinta o opozitie democratica la regimul antonescian.
      Dar tot el recunoaste : " orientarea anglo-saxona a lui Iuliu Maniu si a partidului sau reprezenta o premisa pentru intrarea postbelica a Romaniei in zona de influenta cea mai prielnica dezvoltarii democratice si capitaliste. Altfel spus orientarea lui Iuliu Maniu era corecta, iar tara noastra facea primul pas catre cea mai buna solutie pentru sistemul sau politic. Maniu se inscria astfel - e adevarat, foarte, prea tarziu- in traseul dezirabil pe care il prefigurasera vizionar conservatorii..."
      Noul plebiscit, anuntat pentru 9 noiembrie 1941, este respins de Maniu cu "indurerata surprindere" deoarece in plin razboi si sub stare de asediu existau constrangeri privind exprimarea libera a vointei nationale.
      Dupa dezastrul de la Stalingrad, soldat si cu multe victime romanesti, Maniu incepe activitatea diplomatica menita a scoate tara din razboi, cu complicitatea unora dintre functionarii superiori din Ministerul de Externe, a unor diplomati aflati in misiune peste hotare si cu ajutorul unor grupuri speciale pentru transmiterea si receptionarea telegramelor prin cod.
      A intretinut astfel relatii cu guvernele american si britanic si cu tari neutre, cu lideri si guverne din exil.
      O noua cerere adresata lui Antonescu, la 12 august 1942, impreuna cu Constantin C.I.Bratianu, primeste replica taioasa a acestuia,trimisa numai lui Bratianu, dar referindu-se evident si la Maniu. Replica este un aspru rechizitoriu la adresa celor doua mari partide istorice, reamintindu-le tarele democratiei romanesti interbelice, girate de aceste partide, intre care, pe primul loc se situa coruptia, incompetenta, parvenitismul,nepotismul. Intr-un adevarat acces de manie, maresalul le cere intr-un fel socoteala pentru situatia in care se afla tara si le mai propune inca o data conducerea guvernului pentru a-si aplica ideile.
      De notat ca Antonescu luase totusi apararea lui Maniu, in fata lui Hitler, care,la o intalnire din aprilie 1943, ceruse anihilarea omului politic roman despre care avea informatii ca trateaza pe ascuns cu anglo-americanii. Antonescu, mai ales la comentariul lui von Ribbentrop ca in Germania un om cu un asemenea "dosar" ar fi fost de mult spanzurat, a replicat ca Maniu este o personalitate istorica si se bucura de multa stima din partea poporului, mai ales a taranilor, iar o masura dura luata contra sa l-ar transforma in martir.
      Intr-adevar dosarul lui Maniu trebuie sa fi fost foarte incarcat intrucat, pe masura desfasurarii dezastrului militar, el continua sa-l bombardeze pe maresal cu memorii, de unul singur sau semnate in comun cu alti politicieni, mai ales cu Bratianu, luand legatura cu diverse forte politice pentru iesirea tarii din razboi.
      O astfel de forta era chiar monarhia in persoana tanarului rege Mihai I-ul caruia i se adreseaza pentru prima oara in august 1943, aducandu-i la cunostiinta continutul unui memoriu adresat maresalului.
      Ulterior s-a ajuns la discutii directe intre Rege si Maniu. Marturie in acest sens stau memoriile lui Mircea Ioannitiu, un apropiat al Regelui, care a aranjat modalitatea de a-l aduce pe Maniu in palatul regal fara a fi surprins de agentii secreti care il filau permanent.
      La tratativele, tinute mai ales noaptea, la palat, erau deseori prezenti Bratianu de la liberali, Constantin-Titel Petrescu de la social-democrati si Lucretiu Patrascanu de la comunisti.
      Singura forta politica ale carei propuneri de colaborare le-a respins permanent a fost gruparea lui Gh.Tatarescu, caruia nu-i putea ierta comportamentul din anii 1933-1937 si despre care considera ca era un om politic terminat.
      Avea contacte chiar si cu Partidul Comunist iar o nota din mai 1943 a Serviciului Special de Informatii consemna opiniile lui Maniu despre soviete si influenta lor postbelica si despre faptul ca Partidul Comunist din Romania trebuia legalizat.
      Maniu mergea chiar mai departe in opiniile sale despre comunisti : trebuia o colaborare postbelica cu comunistii, pentru ca viitorul context international postbelic ii obliga pe oamenii politici romani la crearea unui "front unitar democratic, intins pana la extrema stinga" si pentru ca " reformele sociale ce le vom realiza sa se faca cu colaborarea Partidului Comunist- si nu in afara acestuia- pentru a taia astfel orice posibilitate de noi agitatiuni radicale."
      De altfel Visoianu discutase, la cererea lui Maniu, cu reprezentantul britanic, problema unei cooperari cu comunistii, incurajandu-l pe Maniu sa participe la o viitoare coalitie nationala largita alaturi de acestia. Ceva mai tarziu Visoianu avea sa-l roage pe un responsabil sovietic de la Cairo sa sugereze un nume iar acesta l-a indicat pe Patrascanu.
      Repetatele cereri trimise de Maniu aliatilor si-au facut in cele din urma efectul - in noiembrie 1943 i se comunica necesitatea trimiterii unui delegat pentru negocieri cu puteri de a semna capitularea neconditionata.
      Cu stirea si cu acordul lui Antonescu este trimis la Cairo principele Barbu Stirbey pentru a se negocia cu aliatii conditiile de armistitiu. Acesta s-a prezentat ca emisar al opozitiei unite condusa de Maniu, cu acordul regelui si stirea lui Antonescu. Importanta acestor negocieri era supraevaluata de Maniu, care nu stia ca marile puteri occidentale cedasera estul european lui Stalin, ceea ce a condamnat negocierile de la Cairo la un esec, in iunie 1944.
      La 21 martie 1944, cei doi oameni politici trimit un nou memoriu lui Antonescu, in care, dupa prezentarea situatiei grea in care se afla tara, ii cereau maresalului sa negocieze cu germanii iesirea din razboi ori in caz contrar sa-si dea demisia in fata regelui, pentru ca un alt guvern sa salveze situatia.
      "Asa cum s-a evidentiat in negocierile dintre Maniu si reprezentantii comunistilor, dedicate crearii unui front comun impotriva lui Antonescu, negocieri care au inceput in toamna anului 1943, nici una dintre parti nu credea in cealalta. Maniu a ezitat sa stabileasca vreun acord cu comunistii inainte de a obtine garantii privind integritatea teritoriala a Romaniei, asa cum era ea inainte de 1940 si de a fi sigur ca nici un guvern comunist, sprijinit de sovietici, nu va fi format pe teritoriul romanesc, pe masura inaintarii Armatei Rosii."
      "Parea resemnat sa coopereze cu fortele sovietice, promitand ca generalul roman care avea comanda pe Frontul de la Iasi va asigura inaintarea lor rapida pe teritoriul tarii, pana la Bucuresti. Acest mesaj a fost trimis la 29 iunie, dar Maniu n-a primit nici un raspuns, desi s-a interesat in mod repetat de acesta, ultima oara la 19 august. Ratiunile tacerii aliate aveau sa reiasa mai tarziu.Importante decizii afectand dezvoltarea politica a Romaniei fusesera adoptate in momentul in care mesajul lui Maniu a ajuns la Cairo."- autorul se refera la intelegerile aliate predand Romania sferei sovietice de influenta.
      La 24 martie 1944, Armata Rosie ajunge pe Nistru, iar pe 26 pe Prut, asa incat teatrul de razboi se muta pe teritoriul Romaniei. Maresalul Antonescu, dupa respingerea unei oferte de armistitiu propuse de rusi la 8 aprilie, are o intrevedere cu Maniu caruia ii prezinta conditiile de armistitiu si ii propune inca o data sefia guvernului dar Maniu, peste cateva zile, va refuza.
      In cursul lunii mai 1944, Maniu ajunge la un acord cu comunistii iar pe 20 iunie semneaza impreuna cu liderii politici Bratianu, Petrescu si Patrascanu declaratia de constituire a Blocului National Democrat care urma sa actioneze pentru incheierea cat mai rapida a armistitiului cu Natiunile Unite, iesirea Romaniei din axa si alaturarea ei la N.U., inlaturarea dictaturii si instaurarea democratiei.
      Lui Maniu i se va propune, in intalnirile care au urmat, sefia noului guvern , dar el respinge oferta sustinand ideeea unui guvern de militari si tehnicieni care putea fi girat politic de Blocul National-Democrat.
      In noaptea de 21 spre 22 august participa la consfaturiea de la palat unde se reconfirma data de 26 august,cu posibilitatea devansarii ei pentru 24 august, pentru rasturnarea lui Ion Antonescu.
      O problema foarte complicata o reprezinta aceea a telegramei din dimineata lui 23 august 1944, despre care a fost informat Maniu si prin el si regele dar care nu a fost trimisa lui Antonescu- destinatarul ei. In telegrama sovieticii acceptau propunerile de ultima ora ale lui Antonescu intre care crearea unei zone in care sa nu intre Armata Rosie.
      Iuliu Maniu aprecia ca omul cel mai indreptatit sa incheie razboiul era chiar maresalul si de aceea in seara de 22 august 1944 trimite un mesaj lui Antonescu prin Mihalache care s-a prezentat la Snagov la odiscutie cu maresalul. Antonescu s-a declarat in principiu de acord.
      In dimineata lui 23 august 1944 Maniu a avut o discutie cu Bratianu si cu Titel-Petrescu, carora le-a exprimat punctul sau de vedere cu privire la incheierea razboiului. Ulterior Gheorghe Bratianu s-a deplasat la Snagov la o discutie cu Antonescu care i-a cerut o scrisoare de garantie semnata de Maniu si de Bratianu prin care cei doi sa-si asume si ei raspunderea pentru semnarea armistitiului. Insa presedintii celor doua partide evita acest lucru. In aceasi dupamasa Antonescu si intregul sau guvern au fost arestati din ordinul regelui. Arestarea Antonestilor l-a luat complet prin surprindere pe liderul national-taranist.
      Pe aceasta tema exista controverse, unii cercetatori considerand ca sunt probe si marturii care atesta ca Maniu ar fi fost anuntat de iminenta arestare a maresalului dar nu s-a prezentat la palat pentru a nu se implica inutil si periculos in evenimente.

III.3.
Dupa 23 August 1944

In noul guvern, constituit la 23 august, lui Maniu i s-a rezervat postul de ministru secretar de stat, ca si celorlalti lideri ai B.N.D. Despre evenimentele din acea zi Maniu avea sa declare ca nu a stiut nimic, pana a doua zi dimineata, cand l-a vizitat colaboratorul sau Aurel Leucutia.Cei doi s-au dus imediat la palat pentru a vedea ce este de facut.
      Ajuns acolo el a fost surprins neplacut sa afle despre cedarea lui Antonescu catre o echipa comunista. Ulterior, ca minstru si-a adus contributia la problemele de aparare a capitalei si trecerea la democratie.
      Intr-o declaratie din 3 septembrie 1944 publicata in ziarul "Universul" afirma ca lovitura de stat din 23 august era egala cu o mare revolutie la care o parte de merit a avut si partidul sau.
      O mare consternare avea sa-l cuprinda la 15 septembrie 1944 la aflarea conditiilor din conventia de armistitiu, mult mai grele decit cele din cursul tratativelor. In plina sedinta a Consiliului de Ministri avea sa declare ca fusesera incalcate promisiunile lui Molotov catre Antonescu pentru asigurareaunei zone libere de trupe rusesti. In acest discurs Maniu confirma existenta celebrei telegrame de la Stockholm, sustrasa de Buzesti din minister si tinuta ascunsa fata de maresal.
      De fapt, prin conventia de armistitiu, Romania era o tara ocupata de trupele sovietice. Aceasta se amesteca pana si in probleme care tineau de suveranitatea nationala. Inalta Comisie Aliata de control, controlata de sovietici in Romania, primea dreptul de a cauta criminalii de razboi, de a impiedica activitatea fortelor politice calificate de fascistev ori ostile Aliatilor, avea caderea sa aprobe ori sa respinga editarea si tiparirea ziarelor si a periodicelor, productia teatrala si cinematografica, programele radiofonice, sa controleze posta,telegraful si telefonul.
      In conditiile reluarii activitatii legale a P.N.T. Maniu stabileste, printr-o circulara din 28 august 1944, modul concret de refacere al organizatiilor locale si judetene. Un aspect nou l-a reprezentat decizia semnata de Horatiu Comaniciu, in numele Miscarii Legionare, de autodizolvare a acesteia. Fostii legionari au fost indemnati sa-si gaseasca loc in oricare din partidele din B.N.D. In aceasi decizie era elogiat Maniu pentru sfaturile date dupa 23 august. Maniu raspunde pozitiv la initiativa lui Comaniciu deschizand accesul fostilor legionari in P.N.T. cu conditia acceptarii de catre acestia a normelor democratice.
      La 16 octombrie P.N.T lanseaza "Manifestul-program" care exprima intentii bune dar preia multe deziderate din programul publicat in 1935, depasit istoric.
      In perioada imediat urmatoare lui 23 august Maniu nu a operat modificari mari in conducerea partidului. Intrucat era prea devreme pentru un congres al partidului, conducerea acestuia era facuta de catre Maniu pe baza deplinelor puteri pe care le avea inca din noiembrie 1937.
      Istoricul I.Scurtu apreciaza : " Ca de atatea ori in lunga sa cariera politica, Iuliu Maniu si-a luat ca aliat timpul, fiind convins ca starile exceptionale, create de razboi, vor inceta in curand, iar societatea romaneasca,si intreaga Europa, vor intra intr-o stare de normalitate. Numai ca, de aceasta data, timpul a actionat in favoarea modelului sovietic de organizare a statelor este-europene si nu a celui democratic occidental pe care-l promova presedintele P.N.T. "
      La 9 octombrie 1944 se realiza acordul de procentaj intre Stalin si Churchill, dupa care 90% din Romania revenea sub influenta sovietica.
      Inca din 24 septembrie 1944, Gh.Gh.Dej adresa o critica, deocamdata amicala, partidelor istorice in legatura cu represiunile antimuncitoresti si anticomuniste interbelice si cu colaborarea acestora cu legionarii. Discursul marcheaza inceputul luptei politice deschise pentru putere intre comunisti si partidele istorice.
      Dupa ce la 27 septembrie 1944 comunistii anuntau initierea unei noi coalitii politice denumita Frontul National-Democrat, pe 13 octombrie P.C.R. si P.S.D. denunta oficial acordul de colaborare cu partidele istorice iar ministrii de stat Patrascanu si Titel Petrescu si-au dat demisia din guvernul creat la 23 august.
      La finalul lui octombrie 1944, criza politica din tara se adanceste in urma atacurilor tot mai dure la adresa lui Maniu, date de catre comunisti. Cu toate acestea la acea data, in dorinta surparii guvernului Sanatescu, Petru Groza i-a propus lui Maniu preluarea sefiei unui nou guvern, dominat de stanga, lucru refuzat de acesta.
      Guvernul din 23 august e nevoit sa demisioneze iar la 4 noiembrie se creaza altul nou, condus tot de Sanatescu, dar in care stanga avea pozitii fortificate.
      Maniu nu mai facea parte din acest nou guvern, el aflandu-se astfel in opozitie pana la finalul vietii sale.
      Stanga recurge insa la fortarea schimbarii primarilor, fara acordul ministrului de interne, taranistul Penescu si de aceea ministrii liberali si taranisti isi prezinta demisia. Maniu tatoneaza reprezentanti ai Apusului pentru a le afla atitudinea fata de situatia grava creata de comunisti.
      Maniu solicita sa i se spuna sincer daca Occidentul a abandonat tara in mainile sovieticilor, si astfel orice opozitie era inutila iar in caz contrar era hotarat sa lupte cu jertfa propriei vieti. Insa aliatii occidentali nu erau dispusi a face astfel de confidente.
      "In decembrie 1944, Maniu se convinsese ca Uniunea Sovietica intentiona sa "comunizeze" Romania si se temea ca puterile occidentale se vor multumi sa ramana simpli observatori ai acestui proces. La vremea incheierii Armistitiului, el considerase ca Statele Unite si Marea Britanie vor pastra o Romanie independenta, dar acum i-a intrebat pe reprezentantii acestora daca prefera ca tara sa sa devina o parte a Uniunii Sovietice. In caz afirmativ el era convins ca ar putea asigura conditii mai bune decat comunistii romani."
      Pentru rezolvarea crizei este solicitat din nou sa preia conducerea unui nou guvern si tot de catre Groza, dar refuza iar, pentru ca nu dorea sa conduca un guvern aflat la remorca Uniunii Sovietice. Il propune regelui pe generalul Radescu in speranta ca acesta se va putea opune comunistilor.
      Noul guvern Radescu se va confrunta cu probleme si mai grave decat cele anterioare.
      In ziua de 23 februarie, prin intrigile comunistilor, un anume Anton Alexandrescu anunta iesirea unui grup de national-taranisti din partidul lui Maniu si crearea unui partid nou, cu acelasi nume, integrat apoi in F.N.D.
      Atacurile contra fruntasului taranist au devenit tot mai virulente luand si forma unor adunari publice de condamnare a lui.
      Evenimentele sangeroase din ziua de 24 februarie 1945 de la Bucuresti si din alte orase, provocate in realitate de sovietici, au fost aruncate, macar partial, in vina lui Maniu.
      Visinschi, venit in Romania sa impuna un guvern procomunist, il acuza pe Maniu, in discutiile purtate cu regele Mihai, de conceptii fasciste.
      Dupa ce, la presiunile sovietice, regele l-a mandatat pe Groza cu formarea noului guvern, acesta a incercat sa obtina si colaborarea lui Maniu prin desemnarea a 2-3 membrii in guvern dar Maniu a declinat oferta mirosind ca este o capcana intinsa de comunisti.
      Intransigenta partidelor istorice este insa minata de grupul Tatarescu care accepta colaborarea cu comunistii, dand o spoiala burghezo-democratica unui guvern bolsevizant.
      Maniu a fost in acele zile in repetate randuri la palat, singur sau insotit de Bratianu, cerandu-i regelui sa nu se incline in fata sovieticilor si sa nu accepte scenariul acestora deoarece aducerea la putere a unui guvern Groza " ar echivala cu o condamnare la moarte a democratiei in Romania".

III.4. Infruntand comunismul

Dupa instaurarea prin forta a guvernului Groza, la 6 martie 1945, Maniu adopta o atitudine de condamnare energica a acestui guvern.
      "Maniu se instituise drept lider al tuturor acelora care incercau sa creeze o democratie cu adevarat parlamentara, dupa modelul occidental, si sa protejeje tara impotriva dominatiei sovietice.Dar el insusi nu era optimist in privinta viitorului. In iunie, conchisese ca Romania nu mai era un stat suveran, pentru ca guvernul era format in intregime din persoane doritoare sa se puna la ordinul Uniunii Sovietice si pentru ca propusele acorduri economice intre cele doua tari ar fi asigurat controlul Uniunii Sovietice asupra industriilor Romaniei si ar fi "comunizat" intr-adevar intreaga structura economica."
      Intrucat Occidentul conditiona primirea Romaniei la Tratativele de pace de la Paris de intronarea unui guvern cu adevarat democratic si reprezentativ, Maniu initiaza discutii cu diplomati occidentali si cu lideri politici romani in vederea inlaturarii guvernului Groza.
      El a avut convorbiri si cu regele in urma acestor discutii suveranul convoaca pe cei patru lideri de la 23 august 1944 in legatura cu notele diplomatice occidentale.Daca Maniu, Bratianu si Petrescu s-au pronuntat pentru crearea unui guvern de uniune nationala, comunistul Patrascanu s-a opus. La 21 august 1945 regele ii cere lui Groza demisia dar la refuzul acestuia suveranul se adreseaza marilor puteri intrand totodata in greva regala.
      Consiliul de Ministri da un comunicat la 24 august 1945 in care Maniu si Bratianu, denumiti lideri ai gruparilor politice antidemocratice, erau acuzati de incercarea de provocare, cu mijloace artificiale, a unei crize de guvern.
      La 21 septembrie, Maniu organizeaza o conferinta de presa in care combate afirmatiile ministrului sovietic de externe, Molotov, dupa care si aliatii occidentali recunosteau popularitatea si onestitatea guvernului Groza. Maniu analizeaza punct cu punct declaratia lui Molotov demonstrand ca Romania era ocupata de sovietici iar guvernul Groza era impus de ei. Declaratiile lui Maniu au fost cenzurate de sovietici si nu au putut sa apara in tara.
      In discutiile cu Maniu o serie de diplomati occidentali acreditau ideea ca tarile din Apus vor interveni in favoarea regimului democratic, de tip occidental. Aceste declaratii au constituit o incurajare pentru opozitia democratica iar aceasta a inceput sa se manifesteze mai energic, mai ales cu ocazia onomasticii regelui Mihai, la 8 noiembrie 1945, cand s-a organizat o mare manifestatie populara in fata Palatului Regal din Bucuresti, care a luat o tenta anti-Groza. Ministerul de interne a intervenit in forta operand numeroase arestari.
      In comunicatul de presa dat de acest minister erau violent atacati liderii partidelor istorice ai caror membri erau calificati de fascisti si de reactionari. Insusi primul ministru Groza a apreciat ca la 8 noiembrie a avut loc o "rebeliune fascista".
      P.N.T. a dat si el publicitatii o declaratie in care nega implicarea sa in organizarea manifestatiei. Si liderul taranist Penescu i-a declarat ministrului de interne Teohari Georgescu ca manifestatiunea de 8 noiembrie nu a fost organizata de taranisti.
      "Maniu a propus ca singura solutie rasturnarea guvernului Groza si, desi nu sugera o revolutie, se temea ca ducerea la indeplinire a planului sau ar provoca o mare varsare de sange. Pentru a avea succes, insista el, avea nevoie de sprijinul poporului, al Regelui si al puterilor occidentale. Pe primele doua le avea..."
      Dezordinile produse au constituit pretextul pentru comunisti si guvern de a spori masurile represive la adresa P.N.T. La o adunare a F.N.D. din Bucuresti, la 10 noiembrie 1945, se cerea, in motiunea adopata,imediata dizolvare a P.N.T. si a P.N.L., ca partide de fascisti si huligani, si arestarea conducatorilor lor. Pentru prima oara se cerea in public dizolvarea P.N.T. si arestarea lui Maniu.
      Situatia din Romania a fost discutata intr-o intrunire inter-aliata la Moscova si s-a decis un paleativ- cooptarea cite unui ministru liberal si taranist in guvernul Groza, urmand ca apoi sa se organizeze alegeri libere. In acest scop la Bucuresti revine sinistrul Visinschi insotit de ambasadorii american si britanic la Moscova. Maniu, in intalnirile cu ei, s-a declarat nemultumit de ceea ce s-a convenit la Moscova deoarece nu contineau cele cerute de el - schimbarea guvernului, alegeri parlamentare libere, garantii democratice.
      Maniu supune hotararile de la Moscova discutiei Delegatiei Permanente a P.N.T. care se pronunta pentru acceptarea lor. Maniu isi exprima, in intalniri cu diplomatii straini scepticismul in legatura cu solutia propusa si a aratat ca alegerile libere puteau avea loc numai cu neutralizarea ministerelor de interne si de justitie.
      Intrucat candidatura lui Mihalache a fost respinsa de guvernul Groza sub pretextul colaborarii cu regimul Antonescu, a fost desemnat ca reprezentant Emil Hatieganu care erea imputernicit de Maniu sa se ocupe numai de pregatire unor alegeri libere.
      Dupa aceste mici ajustari guvernul Groza e recunoscut de marile puteri la 6 februarie 1946. La 26 ianuarie 1946 dr. Nicolae Lupu paraseste partidul si creaza unul nou - Partidul Taranesc- Democrat.
      Maniu trece la relansarea activitatii partidului, organizand intruniri locale si judetene si relansand presa de partid, mai ales ziarul "Dreptatea", rapid si sever cenzurat de guvern.
      Iuliu Maniu decide ca un grup de fosti diplomati romani- Gafencu,Cretzianu si Visoianu- sa ia parte, ca neoficiali, la Conferinta de pace de la Paris din 1946 unde sa desfasoare o activitate paralela cu cea a delegatiei oficiale intrucat aceasta, la decizia guvernului Groza, a decis sa nu ridice problemele delicate ale relatiilor cu U.R.S.S., in primul rand problema Basarabiei si a Bucovinei de Nord si a raporturilor romano-sovietice.
      La 8 august 1946, Maniu critica violent guvernul Groza, intr-o declaratie data presei straine, apreciat drept un guvern care nu putea reprezenta in mod viabil interesele Romaniei la Conferinta de pace intrucat era " detestat de tara, rebel fata de rege si totodata in ruptura cu obligatiunile asumate fata de marile puteri."
      Liderul taranist formula serioase rezerve asupra proiectului tratatului de pace. Tratarea Romaniei ca tara invinsa, desi fusese cobeligeranta si a adus o contributie imaportanta la invingerea Germaniei, impunerea de cedari teritoriale fata de Uniunea Sovietica si Bulgaria prin care peste 2 milioane de romani ramaneau in afara granitelor, stabilirea unor obligatii economice ruinatoare pentru tara, dreptul acordat Uniunii Sovietice de a-si mentine trupele in tara.
      In tara el s-a pronuntat pentru refuzul semnarii de catre rege a legii electorale comuniste. "Maniu considera ca aceasta era singura cale pentru a impiedica alegerea frauduloasa a unui parlament dominat de comunisti, ceea ce ar fi pecetluit soarta tarii."
      In vederea alegerilor din 19 noiembrie 1946, Maniu a facut mari eforturi pentru crearea unui front comun al opozitiei fara a reusi. Nu a reusit astfel sa creeze un cartel electoral cu liberalii si social-democratii independenti ci doar un fel de pact de neagresiune, esec datorat atat neintelegerii reale a semnificatiei alegerilor cat si confruntarilor din perioada interbelica. Astfel fiecare partid a depus liste separate.
      In timpul campaniei electorale s-a desfasurat asa numitul proces al "marii tradari nationale", adica procesul lui Antonescu si al colaboratorilor sai care avea menirea nu numai de a-i pedepsi pe acestia ci si de a compromite partidele istorice si in special pe Iuliu Maniu, chemat ca martor. Instanta a incercat sa-i puna in asa mod intrebarile incat sa rezulte ca ar fi fost sprijinitor al fascismului si al lui Antonescu, dar si al razboiului antisovietic. Maniu a raspuns cu calm, contracarand adesea.
      Astfel a avut un schimb dur de replici cu acuzatorul public care l-a chestionat asupra primirii in P.N.T. a legionarilor dupa 23 august. Maniu a replicat ca mai multi legionari au intrat in P.Comunist,primind chiar posturi de conducere, starnind furia acuzatorului care l-a blamat pentru insulta adusa partidului comunist.
      Despre situatia din acest proces vorbeste si istoricul Hitchins:
      "Procurorii au folosit de asemenea ocazia pentru a implica pe Maniu si Bratianu in activitatile celor doi Antonesti, citand diversele ocazii cand acestia toti au fost de acord si trecand cu vederea critica severa pe care Maniu si Bratianu o facusera politicii interne si externe a lui Antonescu din timpul razboiului. Aceste atacuri nu au micsorat cu nimic pozitia nici unuia dintre ei in opinia democratica, dar a fost un semnal a ceea ce ii astepta in campania electorala viitoare..."
      La finalul procesului a facut un gest care a starnit multe comentarii - a dat mana cu Ion Antonescu, justificandu-si gestul ca pe unul crestinesc pentru un om condamnat la moarte.
      Faptul ca procesul avea si o miza politica a fost dovedit de manifestatiile organizate de P.Comunist in toata tara la care se cerea, pe langa condamnarea la moarte a maresalului, si hotararea de a "continua lupta hotarata pana la nimicirea definitiva a reactiunii, in frunte cu Maniu si Bratianu."
      In campania de presa indreptata in acele zile contra lui Maniu se inscrie si aparitia unei brosuri in care se arata ca dand mana cu Antonescu si cu ceilalti mari criminali de razboi, Iuliu Maniu " si-a aratat inca o data adevarata sa fata de tradator si de dusman al democratiei.""
      Maniu va adresa o scrisoare lui Groza pentru salvarea vietii maresalului amintindu-i ca gratie maresalului au fost salvati de la moarte evreii si comunistii si ca el, Maniu a intervenit pe langa maresal pentru eliberarea chiar a lui Groza din inchisoare,ceea ce maresalul a aprobat. Maniu cerea lui Groza sa propuna comutarea pedepsei capitale pronuntate de tribunal, dar Groza nu s-a pronuntat.
      In zilele de 5-7 iulie 1946 s-a tinut sedinta Comitetului Central Executiv al P.N.T.- prima sedinta din 1937- care a aprobat activitatea desfasurata de Maniu in timpul exercitarii " deplinelor puteri" si l-a reales ca presedinte la propunerea lui Mihalache.Formal sedinta marca reluarea activitatii organelor de conducere ale P.N.T. dar de fapt Iuliu Maniu a ramas in continuare principalul factor de decizie in contextul vremurilor.
      O mostra de atac la adresa lui Maniu o reprezinta cartea lui Pompiliu Ion Muresan, "Adevarul despre Iuliu Maniu", aparuta la Bucuresti in anul 1946. Cartea valorifica, in stil tendentios si agresiv, cu excedente de limbaj dusmanos, tot ceea ce s-a scris nefavorabil la adresa lui Maniu in decursul intregii sale cariere politice de peste o jumatate de secol: atacurile liberale, averesciene, obsesiile antimaniste ale lui Iorga si Argetoianu, mizeriile colportate de comunisti, provocarile camarilei carliste, dezvaluirile unor dizidenti nationali, taranisti si nationali-taranisti, pe scurt tot ceea ce putea creiona o imagine negativa despre Maniu. De asemenea sunt revalorificate, intr-o maniera tendentioasa si deseori diversionista, texte si declaratii ale lui Maniu insusi ori ale apropiatilor sai. O simpla enumerare a unora dintre titlurile capitolaselor acestei scrieri imunde e sugestiva pentru atmosfera ce i se crea lui Maniu in viata publica a acelor ani dramatici : Maniu vazut de Iorga, Studii de drept la o institutie medievala, Avocat de banca, Deputat roman cu educatie neromaneasca, Vocabularul lui Iuliu Maniu, Iuliu Maniu era credincios Habsburgilor, Strain de tot ce interesa Romania ca stat, Un tanar de o eleganta feminina.
      Vechi simpatii pentru Puterile Centrale, Atitudinea lui Maniu in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Nimeni nu stie in ce conditii a capatat Maniu sefia Partidului National, Iuliu Maniu contra Coroanei, Iuliu Maniu nu s-a batut cu nici o dictatura.
      Suflet lacom si ingust, Nu recunoaste Constitutia.
      Maniu ar fi vrut ca Romania sa fie inglobata in imperiul habsburgic, Maniu agent al imperialismului german, Vanzarea Ardealului si Unirea Romaniei.
      Maniu n-a tradat niciodata pe Habsburgi, in schimb a tradat mereu poporul roman, Autonomia Ardealului- un vis al lui Maniu.
      Actiunile antidemocratice ale lui Maniu dupa 23 August 1944 si pana la 6 Martie 1945, Crimele garzilor "Iuliu Maniu" in Ardeal.
      Agresiuni maniste impotriva poporului .Iuliu Maniu da mana cu asasinii neamului romanesc.
      In a doua jumatate a anului 1946 principala atentie va fi data victoriei in alegerile din noiembrie. Principalele teme urmarite de maniu erau combaterea guvernului Groza si a Partidului Comunist si unirea alegatorilor in jurul P.N.T. Maniu a precizat clar la o intrunire electorala din iunie 1946 :" Noi suntem impotriva ideilor comuniste si ducem o lupta politica contra partidelor rominesti care stau in serviciul tendintelor comuniste."
      Bineinteles ca in timpul campaniei electorale au avut loc numeroase abuzuri din partea autoritatilor, toate denuntate ferm de liderul taranist. Keith Hitchins considera ca :
      "Comunistii i-au privit intotdeauna pe national-taranisti si pe liberali drept cei mai periculosi adversari ai lor si, ca urmare, le-au facut viata din ce in ce mai grea. Acestia i-au supus pe conducatorii national-taranisti si liberali unor continue hartuieli in cadrul adunarilor publice si unor atacuri vitriolante in presa comunista, impiedicandu-i efectiv sa desfasoare o activitate politica normala. Comunistii si adeptii lor au desfiintat cu forta cluburile politice national-taraniste si liberale din Bucuresti si din provincie, i-au intemnitat pe organizatorii acestora, le-au spart adunarile publice si le-au interzis ziarele."
      "Propriile sale eforturi pentru a mobiliza opozitia au fost continuu contracarate de catre guvern. De exemplu i s-a refuzat permisiunea de a organiza conferinte ale fruntasilor national-taranisti din provincie, pe temeiul ca partidul sau nu era reprezentat in guvern si ca, astfel, nu putea fi bona fide drept partid politic."
      Maniu se adreseaza din nou Occidentului intr-un amplu memoriu inaintat la 19 august in care prezenta date concrete ale actelor de violenta comise de guvernanti impotriva P.N.T.-ului si cerea Comisiei Aliate de Control sa impuna guvernului respectarea angajamentelor pentru alegeri libere.
      Cu prilejul zilei de 23 august 1946 a scris chiar si lui Stalin rugandu-l :"sa binevoiti a asigura supravegherea indeplinirii loiale a conditiilor armistitiului si a hotararilor de la Moscova ".
      Documentati oferita de Maniu a gasit ecou in strainatate, rezultand note diplomatice ale anglo-americanilor catre guvernul Groza care raspunde prin ministrul de externe Tatarescu. Acesta le respinge considerandu-le un amestec nepermis in afacerile interne ale Romaniei criticand totodata "ca anumite partide- care isi zic nationale- sa poata gasi audienta la puterile straine si sa para ca sunt ocrotite de ele, reinviind timpurile pentru totdeauna uitate din perioada vasalitatii romanesti."
      Cu doar o saptamana inainte de alegeri, Maniu a convocat reprezentantii presei straine din Capitala si le-a prezentat o declaratie scrisa in care califica apropiatele alegeri drept o sinistra parodie. Tot acum a difuzat un "Apel catre democratiile din lume" semnat de liderii partidelor istorice care denunta violenta si teroarea guvernului roman si cerea solidaritatea cu cele trei partide aflate in lupta contra "celei mai odoase dictaturi."
      In chiar ziua alegerilor Maniu si cu Bratianu adreseaza un memoriu presedintelui Comisiei Centrale electorale in care prezinta multimea de ilegalitati concluzionand ca guvernul a falsificat alegerile chiar inainte de inchiderea urnelor de votare.
      Imediat dupa alegeri, Maniu isi anunta victoria afirmand ca partidul sau a castigat majoritatea voturilor si " a biruit in mod stralucit. Guvernul a fost doborat.
      In consecinta el a reclamat puterea in numele acestei victorii in care poporul i-a acordat increderea.
      Dar rezultatele oficiale, care creditau o masiva victorie a stangii comuniste, i-au contrazis afirmastiile. Conform lor P.N.T.-ul nu luase decat 12,6 % din voturi fata de cele aproape 70 % ale Blocului partidelor democratice, coalitia comunista, la care se mai adaugau citeva procente luate de comunistii maghiari.
      Maniu nu s-a descurajat afirmand ca rezultatele reale ale alegerilor au fost pur si simplu inversate asa ca de fapt P.N.T.-ul era cel care obtinuse victoria. Comitetul Central executiv al P.N.T., prezidat de Maniu, a cerut anularea alegerilor datorita acestei falsificari grosolane.
      La 21 noiembrie 1946 Maniu si cu Bratianu semneaza un comunicat in care se denunta abuzurile si ilegalitatile autoritatilor si apreciaza rezultatele oficiale drept "o sinistra parodie efectuata prin frauda si crima."
      Reprezentantii in guvern ai celor doua partide si-au prezentat demisia din guvern. Cei doi lideri au anuntat totodata ca parlamentarii lor nu vor participa la lucrarile Adunarii Deputatilor si au staruit pe langa rege sa nu accepte situatia si sa nu participe la sedinta de deschidere a Adunarii Deputatilor, lucru care nu s-a intamplat.
      In chiar ziua deschiderii lucrarilor Adunarii Deputatilor este difuzat un "Manifest catre natiune" semnat de Maniu si Penescu care acuza guvernul de falsificare a vointei nationale si atentioneaza ca parlamentul astfel ales nu putea hotara in numele poporului roman.
      In legatura cu aceste alegeri Maniu avea sa declare mai tarziu : " ... Eu sunt obligat, ca sef al opozitiei, sa organizez aceasta batalie politica, chiar cu pretul sacrificiului ce ne asteapta. Am refuzat sa plec in strainatate, desi aceasta mi s-a propus de catre americani, pentru ca stiu ca imi servesc in mai mare masura natiunea mea murind in inchisori sau sub gloantele comuniste, decat tinand in strainatate cateva discursuri. Un conducator trebuie sa ramana alaturi de cei pe care ii conduce, mai ales la greu."
      Dupa semnarea tratatului de pace dintre Romania si aliati inceteaza regimul Conventiei de armistitiu si situatia din Romania trece sub controlul exclusiv al sovieticilor. Acest fapt ca si declansarea razboiului rece indreapta Romania rapid spre un regim similar cu cel aflat in Uniunea Sovietica.
      Desi incep actiuni de partizani in munti si in delta, Maniu ramane adeptul luptei politice, sperand in continuare in ajutorul occidental. Dar mesajele oficiale venite din Occident erau destul de descurajante.
      Intr-o declaratie de presa facuta la 4 aprilie 1947 el denunta noul regim, critica politica economica si socialap a guvernului si denunta diversiunile instrumentate de autoritati pentru arestarea si incarcerarea fara procese a membrilor P.N.T.
      Memorii asemanatoare trimite si lui Groza. Poarta de asemenea discutii cu regele Mihai despre persecutiile, perchezitiile si arestarile ale caror victime erau taranistii si liberalii.
      In aceasta perioada obiectivul prioritar al guvernului il reprezibta lichidarea opozitiei, mai ales a P.N.T. condus de Maniu. Acest lucru razbate si din editorialele ziarului "Scanteia" al P.Comunist, semnate de Silviu Brucan, deosebit de dure si virulente la adresa lui Mainu si a partidului sau.
      In ultimul memoriu trimis tocmai ministrului de interne Teohari Georgescu, la 20 iunie 1947, Maniu acuza:" guvernul continua actiunea sa abuziva de intimidare si teroare indreptata impotriva opozitiei nationale".Arestarile continua. Starea deplorabila in care sunt mentinuti prizonierii politici din opozitie, in temnitele statului, fara mandate judecatoresti si fara vreo vinovatie personala inseamna o nesocotire evidenta a drepturilor fundamentale ale omului si a legilor romanesti. Sute de cetateni pasnici au fost ridicati fara aratarea vreunui motiv plauzibil si aruncati in inchisori pe considerentul simplu ca fac parte din randul aderentilor nostri.Mii de oameni s-au vazut nevoiti sa-si paraseasca casele lor, familiile si ocupatiile pentru a se feri de urgia dezlantuita de catre organele Securitatii Statului impotriva opozitiei."
      Aceste proteste si interventii ale liderului taranist au avut un rezultat invers celui sconatat- au intensificat si mai mult actiunile guvernului contra opozitiei. La mai putin de o luna de la acest memoriu are loc actiunea de la Tamadau, in care, printr-o tradare, grupul de lideri national-taranisti ce incerca plecarea, pe calea aerului, in strainatate, era surprins in flagrant de fortele de represiune si arestat. In aceasi zi era arestat in Bucuresti si Iuliu Maniu, impreuna cu toti conducatorii taranisti care au putut fi gasiti iar dupa citeva zile partidul sau era trecut in afara legii. Pentru Maniu incepea ultima etapa a vietii sale- martirajul.

      III.5. La capat de drum

      Avand in vedere legislatia din anul 1947, actiunea de la Tamadau se pedepsea, chiar si in cazul simplei tentative, cu detentia de la 3 la 6 luni. Pentru regim era insa prea putin si Tamadaul oferea ocazia si pretextul mult asteptat de a se lovi decisiv in principalul partid democratic al tarii, castigatorul real al alegerilor din toamna anului 1946, si mai ales in conducerea acestuia, primul vizat fiind evident liderul acestuia Iuliu Maniu. Din caz penal, Tamadaul devenea prilej pentru orchestrarea unui proces politic in genul celor de la Moscova.
      "Dupa lovitura de stat de la 23 august, ei il privisera tot timpul pe Maniu drept principalul lor inamic, dar, datorita imensului prestigiu de care se bucura acesta in intreaga tara, s-au temut sa se atinga de el si se multumisera doar cu atacuri in presa...La 19 iulie, Maniu, acuzat de complicitate in tentativa de fuga a colegilor sai, a fost arestat...Scopul acestuia(procesul!) a fost sa definitiveze preluarea puterii de catre comunisti, prin eliminarea ultimelor ramasite ale opozitiei. Procesul a fost in acelasi timp o actiune de hartuiala in competitia inegala dintre Est si Vest privind Romania, intrucat Uniunea Sovietica incerca sa distruga influenta democratiei apusene, prin eliminarea din viata publica a reprezentantilor de frunte ai acesteia in Romania."
      "Demnitatea pe care a manifestat-o de-a lungul procesului ostil si nedrept a adaugat reputatiei sale dovezi de probitate si curaj. Dar verdictul nu s-a aflat nici o clipa sub semnul indoielii. "
      Principala acuza adusa lui Maniu si colaboratorilor sai a fost aceea de inalta tradare nationala si ea s-a bazat pe un document descoperit la perchezitia facuta acasa la Piky Radulescu -Pogoneanu, in comuna Potigrafu din judetul Prahova, unde fruntasul taranist avea o adevarata arhiva secreta. Documentul dezvaluia un acord secret de colaborare intre Pogoneanu si Niculescu-Buzesti cu doi ofiteri americani trimisi de F.B.I. in Romania- maiorul Hall si locotenentul Hamilton.
      Corneliu Coposu referindu-se la acest document relata :
      " Erau intr-adevar acte compromitatoare, care se refereau insa la ipoteza unui razboi intre Statele Unite si U.R.S.S. In vederea acestui posibil razboi, ofiterii americani voiau sa stabileasca anumite puncte de reper, un cap de pod in Romania si sa initieze organizatii clandestine."
      Intr-o a doua etapa noi acte considerate compromitatoare au fost descoperite la Comisia Militara a P.N.T., un organism al unor pensionari din randul militarilor, etichetati chiar de Maniu la un moment dat cu epitetul de "ramoliti", care au examinat posibilitatea unui razboi mondial intre cele doua lumi si atitudinea de urmat de catre Romania.
      Era mai mult decat era necesar pentru a se contura imaginea unui complot taranist la adresa ordinii de stat existente, prin care P.N.T. urmarea recurgerea la forta armata impotriva guvernului Groza, guvernul "legitim" al tarii.
      La data de 29 iulie 1947 Consiliul de Ministri hotaraste dizolvarea P.N.T. cu urmatoarea justificare:
      " ... grupul de conspiratori urmau sa realizeze in strainatate hotararile si directivele conducerii Partidului National Taranesc in frunte cu Iuliu Maniu, care constau in organizarea de actiuni menite sa stirbeasca suveranitatea nationala, sa primejduiasca pacea si sa declanseze razboiul civil."
      Primul ministru a solicitat ca reprezentantii partidelor din guvern sa isi exprime pozitia iar acestia, inclusiv cei social-democrati si liberal-tatarascieni, au facut-o pentru a infiera la unison P.N.T. si a cere dizolvarea acestuia si pedepsirea dura a vinovatilor.
      Un scenariu asemanator se va inregistra in aceeasi zi la sedinta Adunarii Deputatilor, de sub presedintia lui Mihail Sadoveanu, in cursul careia se va vota aproape cu unanimitate aprobarea deciziei guvernului de scoatere in afara legii a P.N.T. ( s-a inregistrat doar un vot contra !).
      A doua zi ilegalizarea P.N.T. era realizata si mediatizata prin publicarea, in Monitorul Oficial, a deciziei guvernamentale.
      Imediat s-a declansat in presa obedienta puterii, care acapara aproape intreaga piata a presei, o virulenta campanie mediatica, de o violenta fara precedent a termenilor, impotriva lui Maniu si a partidului acestuia. Tonul articolelor indicau si soarta rezervata lui Maniu, decisa deja, cu mult inainte de deschiderea formala a procesului.
      Silviu Brucan, in paginile "Scanteii", ziar comunist, aprecia dizolvarea P.N.T. ca pe o consfintire a falimentului politic total si o sentinta a istoriei.
      Acelasi ziar publica scrisori ale oamenilor muncii de tipul acesteia:
      " Cum ii mai rabda fata pamantului pe dusmanii acestia care se duceau sa ne caute dusmanii in strainatate ? Il rugam din inima pe tovarasul Teohari Georgescu sa-i aresteze pe toti si sa-i trimita la munca la noi in mina, dimpreuna cu mai marele lor, Iuliu Maniu."
      Arestat in sanatoriul doctorului Ion Jovin, din Bucuresti, Maniu a fost depus in secret la inchisoarea Malmaison din Calea Plevnei, unde a fost supus la mai multe interogatorii.
      Incepand cu data de 1 august 1947 arestatul a dat mai multe declaratii scrise si orale. Maniu s-a comportat demn pe tot parcursul detentiei refuzand sa cedeze la presiunile anchetatorilor si sa recunoasca presupusa implicare intr-un asa zis complot antistatal.
      Principalele probleme care i s-au pus au fost legate de relatiile sale cu grupul de lideri national-taranisti aflati in exil - nume de prestigiu ca Gafencu, Buzesti, Bianu, Cretzianu, Visoianu, Tilea - dar si cu diplomatii americani si englezi de la Bucuresti.
      Maniu a precizat ca toate aceste legaturi erau de natura pur informativa si nu aveau nici o forma de tradare a tarii ori de act antistatal. A respins de asemenea acuzatia de complot pentru rasturnarea prin forta a guvernului Groza, reiterandu-si optiunea fundamentala pentru solutiile politice.
      Relevante pentru statura morala a omului Maniu sunt declaratiile facute despre colegii sai de partid, din pacate de multe ori nereturnate la fel de onorabil de catre acestia.
      Desi Maniu si-a ales un grup de avocati proprii, buni profesionisti, acestia au fost refuzati de completul de judecata care a numit un aparator din oficiu, Constantin Paraschivescu- Balaceanu.
      Procesul a inceput la 29 octombrie 1947 si s-a desfasurat in sala de festivitati a Scolii Superioare de Razboi, fiind instrumentat de un tribunal militar. Sala era ticsita de cetateni care simulau indignarea patriotica si intrerupeau frecvent depozitiile cerand pedepsirea dura, cu moartea, a vinovatilor.
      O nota de pitoresc in aceasta atmosfera sumbra a fost data de refuzul categoric al lui Maniu de a merge la proces fara ... cravata ! Episodul a fost relatat ulterior chiar de catre Maniu astfel:
      " Au vrut sa ma aduca si pe mine la proces fara guler si fara cravata. Dar am refuzat. Le-am explicat ca in toata viata mea am fost imbracat decent. Mi s-au adus lucruri care nu mi se potriveau, care nu erau ale mele. Am declarat din nou ca in asemenea conditiuni refuz sa apar in instanta. Pana la urma "domnii" s-au convins si mi-au adus camasile mele de acasa, gulerele si cravatele cu care eram obisnuit."
      In cursul procesului acuzatiile nu s-au limitat doar la Tamadau si la pretinsa conspiratie antiguvernamentala ci au vizat pana la urma condamnarea intregii sale activitati politice, ceea ce face ca azi sa ni se para hilar.
      Au trecut astfel prin sala de judecata grave acuze despre activitatea lui Maniu din timpul regimului dualist austro-maghiar, fiind declarat colaborationist al ungurilor, despre Unirea din 1918, fiind prezentat ca un fel de sabotor al actului istoric, despre activitatea sa din perioada interbelica, fiind calificat ca reactionar si filofascist, din timpul razboiului, cand ar fi fost un sprijinitor entuziast al "calaului" Antonescu si in fine s-a ajuns la anii 1944-1947, cand ar fi devenit un pol al reactiunii fasciste, al agentilor imperialisti si al tradatorilor de tara.
      Actul de acuzare prezentat de procuror continea chiar din debut astfel de aprecieri:
      " Partidul National-Taranesc, sub masca apararii intereselor nationale, in tot timpul existentei sale, a fost un dusman al poporului roman, un stalp al imperialismului si al reactiunii internationale. Partidul National Taranesc poarta raspunderea directa pentru instaurarea dictaturii fasciste a lui Antonescu si pentru intrarea in razboiul criminal hitlerist, care a provocat cel mai mare dezastru national din istoria neamului romanesc.
      Maniu si partidul sau, stand in fruntea reactiunii romane, au fost si au ramas pana la urma slugi devotate ale capitalului strain, agenti ai imperialismului, care au tradat suveranitatea, libertatea si independenta nationala a statului roman."
      Lui Maniu i se imputa ca " a organizat si condus complotul indreptat impotriva statului, a condus activitatea subersiva si ilegala a reactiunii romane si, sprijinindu-se pe cercurile imperialiste ale Statelor Unite ale Americii si Angliei, a pregatit doborarea prin forta a guvernului democratic, legal constituit in conformitate cu Constitutia tarii."
      Iuliu Maniu a respins categoric acuzatiile false si si-a asumat cu demnitate raspunderea pentru toate actele sale politice. A demascat procesul in plina desfasurare si nu a cerut nici un moment clementa ori circumstante atenuante, desi stia ca va suferi cea mai grea condamnare care ii punea chiar si viata in pericol.
      Exista marturia unuia dintre participantii la proces, Cicerone Ioanitoiu, din care se poate reconstitui un discurs demascator al lui Iuliu Maniu :
      " Noi acuzam guvernul de a fi instaurat teroarea, dictatura si reactiunea, de calcarea in picioare a legilor natiunii, libertatea poporului roman, drepturile sale individuale si colective. Inchisorile, tortura, persecutiile, inscenarile cele mai infame, arestarile, asasinatele, tot arsenalul infernal inventat de fascism si de Hitler a fost perfectionat, dezvoltat si aplicat cu o cruzime fara egal. Noi acuzam ca bandele sale terorizeaza populatia care se opune dictaturii. Natiunea si partidul nu vor uita niciodata si vor binecuvanta pe cei care au cazut si cad in aceasta lupta. Martiriul lor asigura continuitatea existentei poporului roman. Noi ne inclinam in fata celor care au cazut eroic pentru apararea drepturilor sacre ale Natiunii."
     Interogarea sa a fost printre cele din urma, in zilele de 31 octombrie si 1 noiembrie 1947, cand a trebuit sa raspunda la o serie de intrebari despre colaboratorii sai si despre activitatea proprie.
     Afland ca unii dintre oamenii sai, sub presiunea anchetelor, s-au dezis de el sau chiar au lansat acuze contra lui, Maniu i-a iertat din start si la proces a rostit despre ei numai vorbe de lauda.
     A recunoscut ca a luat initiativa trimiterii unui grup de lideri national-taranisti peste hotare dar nu cu scopul formarii unui guvern in exil, idee ce i-a repugnat intotdeauna, ci cu scopul de a informa strainatatea despre agravarea situatiei din Romania.
     Acuzat ca ar fi primit multi legionari in partid a raspuns : " Nu am promovat nici un legionar in conducerea partidului, asemenea elemente se gasesc in Partidul Comunist."
      A respins acuzatia ca ar fi creat o organizatie militara in vederea rasturnarii prin forta a guvernului aratand ca asa zisa organizatie militara era de fapt un cerc profesional al unor militari pensionati.
     Cat despre acuzatia ca a intretinut relatii antistatale cu misiunile anglo-americane, Maniu a aratat ca a avut astfel de relatii doar cu sefii misiunilor diplomatice si a declarat urmatoarele:
     " Nu recunosc sa fi organizat vreo actiune subersiva in scopul de a rasturna prin violenta guvernul de la putere, aceasta este o calomnie ... am cautat ca pe cale politica sa dobor guvernul, nu prin violenta... Recunosc ca in cadrul convorbirilor cu domnul Berry i-am spus ca oricand as fi putut forma un guvern de rezistenta, dar n-am vrut sa fac si i-am pus intrebarea daca l-as face in acel timp, ce atitudine ar lua guvernul american, la care dl. Berry a spus ca va cere relatii de la guvernul sau."
      Pe ansamblu Maniu era acuzat de tradare nationala, tentativa de surpare a ordinii constitutionale, razvratire, insurectie armata, instigare la tradare prin necredinta, instigare la trecerea frauduloasa a frontierei.
     Avocatul din oficiu a cautat sa gaseasca cateva circumstante atenuante - varsta inaintata a acuzatului ( 75 de ani), calitatea sa de om politic, subrezenia unor acuzatii, lipsa de dovezi in altele, dar bineinteles ca instanta nu a luat in considerare nici una din acestea.
     Sentinta, pronuntata in sedinta din 11 noiembrie 1947, al carui inceput poarta invocarea numelui regelui Mihai, a prevazut pentru acuzat pedeapsa maxima - detentie grea pe viata, degradare civica pe zece ani si confiscarea totala a averii.
      Guvernul S.U.A. a incercat sa vina in ajutorul condamnatilor din lotul Maniu- Mihalache, prin nota diplomatica din 26 noiembrie 1947, adresata guvernului roman ( si respinsa "cu indignare" de acesta).
     In nota sunt enumerate o serie de aspecte care au prejudiciat procesul intre care campania de instigare contra acuzatilor, numirea in fruntea instantei a unui om compromis, fost sprijinitor al nazismului, nesocotirea dreptului acuzatiilor de a fi aparati de avocati alesi de ei insisi, apararea incompleta a acuzatiilor de catre avocatii din oficiu, restrictii excesive la pregatirea apararii, lipsa de probe in sustinerea acuzatiilor.
      In consecinta guvernul S.U.A. respinge sentinta si apela la guvernul roman pentru a o anula. Interventia a fost fara succes.
     Regele Mihai nici macar nu a incercat sa schiteze vreun gest in apararea lotului Maniu, cu toate ca prerogativele constitutionale i-ar fi permis sa ierte ori sa micsoreze orice pedepse. Motivatia acestei atitudini de prudenta excesiva rezida de fapt in inutilitatea oricarei incercari, care nu ar fi reusit sa imbuneze cu adevarat soarta arestatilor, poate chiar ar fi agravat-o, iar in schimb ar fi grabit finalul monarhiei, care oricum s-a prabusit dupa mai putin de 50 de zile.
     Maniu insusi intuise soarta ce i se pregatea. Dar el credea ca va fi luat ostatic de catre rusi si nu ca va fi condamnat de catre un tribunal romanesc. Lui Coposu i-a declarat chiar ca vor fi ostatici la rusi si folositi ulterior pentru un schimb de ostatici .
     Dupa pronuntarea sentintei a fost dus la inchisoarea de la Galati, iar apoi la Sighet, unde erau detinuti numerosi fruntasi politici, de toate culorile, fruntasi ai culturii si stiintei romanesti, clerici, militari.
     Conditiile de detentie grele, de exterminare, hrana de cea mai proasta calitate, teroarea zilnica, izolarea dar si varsta avansata i-au grabit sfarsitul care s-a produs la 5 februarie 1953.
     Un tovaras de celula, ziaristul taranist Nicolae Carandino a relatat urmatoarele despre agonia si moartea lui Maniu :
     " Agonia lui Maniu a durat cateva zile. Un plutonier, ungur dupa accent si subchirurg, dupa meseria marturisita, a venit de cateva ori in celula, in calitate de sef de operatii. Supraveghea fazele de la distanta, ne punea in treacat unele intrebari, pentru a verifica unele simptome. Apoi disparea, ca sa reapara peste cateva ceasuri in pragul usii...Era 5 februarie 1953. Maniu implinise de o luna optzeci de ani... Am tacut amandoi, fiecare cu gandurile lui. Peste cateva ore, Maniu a fost ridicat din celula, "in cel mai strict secret", dar vestea se raspandise ca fulgerul in toata inchisoarea.
      Noaptea am auzit caruta poposita in curtea inchisorii, uruiala rotilor, nechezatul cailor, zgomotul usor ferecat al sleaurilor. Apoi toate s-au linistit. Maniu pleca spre groapa comuna si spre gloria eterna."
     Ivo Porter reproduce in cartea sa "Operatiunea Autonomous" relatarea unei deportate din acel timp, Olimpia Zamfirescu, care in satul ei de bordeie de pe malul Dunarii, a vorbit cu alt detinut, martor ocular al ultimelor zile ale lui Maniu.
     Marturia sa confirma, in linii mari, pe cea a lui Carandino:
      " Intr-o noapte m-au mutat in alta celula unde se afla un barbat foarte batran si bolnav. Era Iuliu Maniu sau ceea ce mai ramasese din el. Era pe jumatate paralizat si nu se mai putea da jos din pat. Nu-l torturasera, dar fusese lasat sa moara incetul cu incetul, neacordandu-i-se ingrijire medicala si fiind subnutrit. L-am ingrijit, l-am spalat. L-am hranit pana a inchis ochii pentru totdeauna...Cand a simtit ca i se apropie obstescul sfarsit, mi-a spus : " Dupa ce te eliberezi, du-te la Roma si spune Papei cat de mult regret ca obligatiunile mele politice m-au impiedicat sa merg la Roma pentru a-l vedea. Spune-i ca am trait ca Unit, dar ca doresc sa mor ca romano-catolic." Apoi a spus : "Iarta-mi pacatele, Doamne !"
     Auzul mortii sale a impresionat pe multi dintre oamenii politici ai Occidentului si ca o dovada stau elogiile postume de mai jos :

     " Figura lui Maniu se inalta ca una dintre cele mai mari, printre rezistentii din Europa. El a fost unul dintre creatorii natiunii romane. El a luptat oata viata pentru dreptul popoarelor..." Paul Reynaud

     " ... Iuliu Maniu a murit in inchisoare. Acest campion al reunificarii pamantului romanesc, acest Barbat de Stat fara teama si fara repros isi va sfarsi viata in niste temnite mai groaznice decat cele pe care le-a cunoscut la inceputul actiunii sale politice..." Georges Bidault

     Iuliu Maniu a suferit si s-a sacrificat pentru convingerile sale de nestramutat in superioritatea democratiei parlamentare si a libertatii umane fata de orice tip de dictatura si autoritarism.

IV
      Concluzii

     Trei aspecte ale vietii si activitatii lui Iuliu Maniu il disting de galeria oamenilor politici ai Romaniei moderne:
      Primul aspect este constituit de cariera sa politica neobisnuit de lunga ( aproape sase decenii, desfasurate intre 1890- 1947, si intr-un anume sens si intre 1947-1953, sub doi imparati austro-ungari, trei regi romani, un dictator militar si un dictator comunist).
      Al doilea aspect e reprezentat de interesantul sau destin politic de a se situa aproape integral in sfera opozitiei democratice ( luptand pe rand impotriva dualismului austro-maghiar, dominatiei liberale, tendintelor autoritariste ale lui Carol al doilea, dictaturii carliste, celei legionare, celei antonesciene si inspre final contra comunismului).
      Iar al treilea il reprezinta sfarsitul sau martiric, in temnita de la Sighet si in mormantul necunoscut din cimitirul Sighetului.

     Toate acestea laolalta dar si separat il fac de neconfundat pe Iuliu Maniu.

Bibliografie :

      Deletant Dennis, Teroarea stalinista in Romania, Editura Polirom,colectia Historia, Iasi,2001
      Dogaru, Petre, Casa regala, femeile fatale, masoneria si dictatorii secolului XX, Editura Aldo Press, Editura Tritonic, Bucuresti, 2002
      Frunza Victor, Istoria stalinismului in Romania, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990
      Hitchins Keith, Romania, 1866-1947, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998
      Ionitoiu Cicerone, Viata politica si procesul Iuliu Maniu, vol.I, fara editura, Bucuresti, 1997
      Istoria Romanilor, Academia Romana, vol. VIII, Romania intregita ( 1918-1940), coordonator Ioan Scurtu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003
      Maniu Iuliu, Testament moral-politic, Editura Gandirea Romaneasca, Bucuresti, 1991, editie realizata de Victor Isac,
      Maniu, Iuliu, Patria de lux, fara editura, fara loc, 2001
      Neagu Cosma - Marinescu Dumitru, Fapte din umbra, vol.III, Editura Politica, Bucuresti, 1980
      Pop Ionel- Boila Zaharia- Boila Matei, Amintiri despre Iuliu Maniu, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1998
      Romania Mare, documentar istoric 1918, Editura Gutinul, Baia Mare, 1990
      Pop Muresan Pompiliu, Adevarul despre Iuliu Maniu, fara editura, Bucuresti, 1946
      Savu Gheorghe Alexandru, Sistemul partidelor politice din Romania,1919-1940, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976
      Scurtu Ioan- Cartana Iulian, Dictatura regala, 1938-1940, Universitatea Bucuresti, 1980
      Scurtu Ioan, Viata politica din Romania, 1918- 1944, Editura Albatros, Bucuresti, 1982
      Scurtu Ioan, Iuliu Maniu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1995
      Stan Apostol, Iuliu Maniu, Biografia unui mare roman, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 1997
      Stoenescu, Alex Mihai, Istoria loviturilor de stat in Romania, vol. 2, Editura Rao, Bucuresti, 2001
      Tismaneanu Vladimir, Arheologia terorii, Editura Eminescu, Bucuresti, 1992
      Tismaneanu Vladimir, Fantoma lui Gheorghiu Dej, Editura Univers, Bucuresti, 1995

Indice de nume proprii

A

Argetoianu:25,47,77
      Averescu:21,22,23,26

B

Buzdugan:30,35

C

Carol I,imparatul Austro-Ungariei:14
      Carol I:13
      Carol II:26,27,28,29,30,36,37,38,39,42,43,44,45,46,47,48,52,58,59,60,61,90
      Codreanu:47,48,50,58
      Codreanu:47,48,50,58
      Coposu:4,5,82,88
      Cuza:48,59

D

Dinu Bratianu:52,54,59,61,63,64,65,67,68,72,73,76,79,80
      Duca:36,41,42

E

G

G .Dej:70,92
      G.G Mironescu:37,38
      Gabriel Marinescu:45
      Gh.Bratianu:68,47,50
      Goga:22,48,50,51

H

Hitchins:21,22,23,30,31,52,61,76,78,91
      note:21,22,24,31,34,38,52,61,66,71,72,73,75,76,78,82
      Hitler:61,62,64,86

I

      Ion C.Bratianu:13,17,23,27,28,29
      Iorga:20,25,27,38,59,62,77
      Iunian:28,36,39

J

L

Leucutia:45,68

M

      Madgearu:26,30,45,53,57,62
      Manoilescu:28,29,36
      Mihalache:21,24,25,26,28,38,39,41,43,44,45,46,52,59,63,67,74,76,88
      Miron Cristea:30,54,55,57
      N.Carandino:88,89
      N.Penescu:70,73,80

P

P.Groza:70,71,72,73,74,75,76,78,79,81,83,84
      Patrascanu:65,66,67,70,72
      R

S

      Sarateanu:35,37
      Scurtu:5,43,69,91,92 note:7,9,10,11,13,15,17,21,22,23,24,26,27,28,29,30,31,
32,34,35,37,38,41,43,
45,46,47,48,50,51,52,58,59,60,61,63,64,67,68,71,72,73,74,75,76,78,79,80,83,
Stalin:66,70.79
Stere:9,13,25,28,32,34,36,39
Stirbei:27,28,66

T

Tatarescu:65,72,79
Tilea:84
Tisza:5,13
Titel Petrescu:65,70
Titulescu:30,39,45
Titulescu:43

V

V.Bratianu:29
Vaida-Voievod:40,41,42,47,9,21,39

Anexa 2

Rugaciunea lui Iuliu Maniu

      Doamne Dumnezeule, da-mi sanatate, putere de munca, rezistenta morala si fizica. Curata-mi Doamne gandurile, indreapta-mi judecatile, apara-ma de griji, necazuri si shinjuiri. Alunga de la mine lenea, nestiinta si uitarea, micimea de suflet si nesimtirea impietrita.
      Doamne Dumnezeule, indura- Te spre noi, omenirea pacatoasa si iarta-mi, Doamne, pacatele. Ajuta-mi, Doamne, si iti multumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-ai dat. Nu ma lasa Doamne ! Isuse Cristoase ia-ma sub scutul Tau, Spirit Sfant lumineaza-mi mintea, intareste-mi vointa, arata-mi tintele nobile si mijloacele potrivite.
Prea Sfanta Maria, roaga-Te pentru noi, Arhanghelii Mihail si Gavril, ingeri pazitori si toate spiritele bune, rugati-va pentru mine si pentru ai mei !

Anexa 3

Imnul lui Iuliu Maniu

1. Il simt cum mai vine
Mai vine pe acasa,
Il vad cum se aseaza
Cu satul la masa,
Si-si varsa durerea
Sadind-o in noi
Generatii ca mine
Ca tine ca voi.

Refren :

Sa cantam despre Iuliu
Despre "Sfinx" sa cantam,
Toata lacrima noastra
Pentru el s-o varsam. (bis)

Dragii mei prin menire
Ne e dat sa-l spalam
De minciuni si de vorbe
In noi sa-l schimbam,
Un mormant sa-i gasim
Cum mormant si-a dorit
In pamantul natal
In pamantul iubit.

Refren : .....

Vesnic inainte generatii vin
Pentru tine Iuliu "SFINX" de Badacin,
Si-ti aduc ofranda
Si respect sincer
Tara Romaneasca
Ingerii din cer.

Refren : ....