Badacin - satul lui Iuliu Maniu

BĂDĂCIN-monografie

Satul Bădăcin este o localitate din partea vestică a judeţului Sălaj, la poalele Măgurii Şimleului, aparţinand administrativ de comuna Pericei. Este un sat relativ mic cu 275 de numere de casă. Toți locuitorii sunt romani.

Bădăcinul, consemnat documentar la 1213, cand sunt luate sub stăpanire feudală maghiară cele mai multe sate din zonă, sub numele de villa Botocun, arată expansiunea maghiară intr-o zonă extrem de interesantă arheologic şi etnologic, reprezentată de vechea linie dacică a aşezărilor de inălţime adăpostite de Măgura Şimleului (Sici, Bădăcin, Ilişua, Lompirt). Consemnat sub diverse calchieri lingvistice, Badaczon-1461, Badachon-1475, austriecii, la 1854,  ii vor reproduce numele adevărat, Badacin; in versiune maghiară citindu-se aproape ca in varianta romanească, Badacson.

Alte atestări documentare au fost făcute in anii 1461 (Badaczon), 1475 (Badacon, Badachon), 1545 (Badacson), 1604 (Badaczion), 1733 (Bedecsin), 1750 (Bodogany), 1760-1762 (Badatson), 1839 (Badatson, Badatsin), 1850 (Badacsin), 1854 (Badacson, Badacin).

Numele localităţii e de origine slavă, din ucraineanul bodac (scai) sau din bulgărescul bodilo (loc acoperit cu scai). In judeţul Sălaj există şi alte nume de localităţi de origine cert slavă, lucru normal dată fiind trecerea peste teritoriul nostru a triburilor slave, după cum e posibil ca numele să provină de la coloniştii ruteni aduşi in zonă de regii Ungariei in secolul al XIII-lea.

In 1450, Cetatea Crasna era o instituție economică, administrativă, militară și judecătorească cu zece moșii aparținătoare, dintre care cele mai importante erau Bădăcin, Boghiș, Ban, Cizer și Horoat.

Din "Schita monografica a Sălajului", a lui Dionisie Stoica aflăm că satul este așezat pe o valcica destul de mică, locuită de un pumn de oameni harnici și cinstiți. Locuitorii satului, in vechime, erau de origine nobila, scutiți de dări și dajdii anuale și  și-au caștigat aceste prerogative prin credința cu care au apărat fortăreața lui Stefan Bathory (rege al Poloniei și Principe al Transilvaniei) din Șimleu.

In 7 decembrie 1699 Impăratul Leopold il innobilează pe Laurențiu Man, locuitor in Bădăcin, pentru credința și slujbe credicioase, acesta era străbunicul marelui om politic Iuliu Maniu.

Dr. Ioan Maniu, (1833-1895),  (tatăl lui Iuliu Maniu) fiul lui Teodor Man și al Ilenei Bărnuțiu, sora lui Simion Bărnuțiu.  Ioan Maniu a crescut in casa unchiului, Simion Bărnuţiu, urmand studiile juridice la Pesta şi Viena.

In dimineața zilei de 28 mai 1864 la izvorul de la marginea satului Sanmihaiu Almașului trecea la cele veșnice marele nostru inaintaș Simion Bărnuțiu. El se intorcea acasă in Sălaj, de la Iași, cu o trăsură special confecționată din ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fiind insoțit de către nepotul său Ioan Maniu. Oprindu-se pentru a da un pahar cu apă unchiului său, la fel ca și  Moise, trecuse la cele veșnice in fața pămantului făgăduinței, fără a mai apuca să revadă plaiurile natale și pe cei dragi. Simion Bărnuțiu a fost inmormantat la Bocșa Romană, la data de 3 iunie 1864, de către 30 de preoți greco-catolici in frunte cu vicarul foraneu al Silvaniei, Demetriu Coroianu, cel care avea să fie socrul lui Ioan Maniu și bunicul pe linie maternă a lui Iuliu Maniu.

In 1865, Ioan Maniu s-a căsătorit cu Clara, fiica vicarului unit Demetriu Coroian, cu care a avut cinci copii: Cassiu, Iuliu, Sabina, Cornelia şi Elena.

Primind o educație moral religioasă cei patru copii vor fi implicați activ in viața bisericii. Cornelia in 1933 depune voturile solemne in fața episcopului Valeriu Traian Frențiu devenind Sora Maria Cecilia in ordinul franciscan. Elena se căsătorește cu vicarul greco-catolic al Năsăudului, Ioan Pop. Iuliu, din legatul testamentar din 1932 de la Șimleu-Silvaniei, aflăm că pe grădina sa din Bădăcin urma să construiască o biserică și alte edificii, printre care o casă parohială, școală și o 'casă culturală" pentru locuitorii satului. In 1933 dona din averea sa 1,40 ha Parohiei greco-catolice din Bădăcin cu scopul de a se construi pe cheltuiala sa aceste edificii. Școala reușește să o construiască, pentru biserică a sfințit locul, a făcut proiectul, a adus cărămida pentru construcție, dar intre timp este arestat, noul regim va construi cu această cărămidă Căminul Cultural. In 1941, in ultimul Testament iși lasă intreaga avere Episcopiei greco-catolice de Oradea.

Iuliu Maniu - a urmat şcoala primară la Blaj, absolvind apoi liceul calvin din Zalău. A efectuat studii universitare la Cluj (Facultatea de Drept - 1891-1896), Budapesta şi Viena, unde a devenit doctor in drept in anul 1896. Revenit in Transilvania, s-a stabilit la Blaj, unde şi-a inceput activitatea de jurist-consult al, mitropoliei din Blaj (1898-1915). Deputat in Parlamentul de la Budapesta, artizan al Unirii de la 1918. Pe 2 decembrie 1918 este ales in funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de guvernator, indeplinind totodată şi funcţia de ministru de interne. A fost de trei ori prim-ministru al Romaniei intre 1928-1933, a fost preşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc, deţinut politic după 1947, a decedat in inchisoarea Sighet (inchisoarea miniștrilor). Cuprins de puternice sentimente religioase, regreta că nu-și impinise o datorie veche față de Vatican - o vizită -, neputand-o realiza cand fusese in libertate din cauza indatoririlor politice. Ruga pe Nicolae Carandino (colegul de celulă) să informeze pe Papă de acele regrete, arătandu-i că murea "in credința creștină unită, catolică și romană". La 5 februarie 1953, după ce a primit ultimile Sfinte Sacramente de la viitorul Cardinal Alexandru Todea, care era și el deținut in aceeași inchisoare.

Profilul moral - Iuliu Maniu  inainte de a fi fost un mare om politic, a fost un adevărat creștin, și-a dedicat viața și a murit pentru ideea de libertate, libertate dăruită de Dumnezeu incă de la creație. A avut foarte bine stabilită ierarhia valorilor: Dumnezeu, neamul romanesc și familia. Ultimul Testament și-l incepea astfel: 'Imi inchin sufletul Atotputernicului Dumnezeu și devotamentul mult incercatului meu neam romanesc". Cand sora sa Elena rămane văduvă cu cinci copii, iși ia el responsabilitatea de a crește și educa acești copii. Nu s-a căsătorit niciodată pentru că și-a dedicat viața total slujirii neamului și educării nepoților săi rămăși orfani de mici.

Acest comportament și-a lasat amprenta asupra locuitorilor din Bădăcin in perioada imediat următoare. In cei 56 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu lucrurile s-au mai schimbat, au fost aduși aici oameni cu misiuni speciale care trebuiau să-i convingă pe consătenii săi că este un trădător de țară și că Biserica din care a făcut parte este străină de interesele neamului romanesc.

Pr Cristian Borz